„Economia” regiunii separatiste din stânga Nistrului, pe brânci! Uzina metalurgică de la Rîbnița a fost închisă, iar peste 2 mii de angajați au rămas șomeri 

Uzina metalurgică de la Rîbnița din stânga Nistrului nu mai activează și va fi imposibil de redeschis în perioada următoare, scrie IPN, cu trimitere la directorul uzinei, Serghei Kornev. Înainte să fie paralizată activitatea uzinei, se preconiza pentru ianuarie o producție de 17,5 mii de tone. Astăzi însă procesul e pus pe pauză, iar peste două mii de specialiști în metalurgie au rămas șomeri. 

Oprirea gazului de la 1 ianuarie a dus la închiderea tuturor întreprinderilor industriale, cu excepția celor alimentare. În decembrie, la Uzina metalurgică de la Rîbnița se desfășura încă procesul de laminare pentru fabricarea oțelului, dar după 1 ianuarie, când a început criza energetică, a fost oprit cuptorul electric, care folosea 95 de megawați pe oră. Dacă acest cuptor ar fi fost lăsat să funcționeze, atunci toată regiunea transnistreană ar fi rămas fără energie electrică, scrie IPN. 

„Cred că după tot ce întâmplă în prezent, va fi extrem de complicat să redeschidem uzina, iar în timpul apropiat – imposibil”, a declarat Kornev.

Închiderea uzinei generează riscuri pentru economia regiunii transnistrene, or întreprinderea își vindea producția pe piața europeană, iar acum nu-și poate onora comenzile, iar clienții permanenți caută alți furnizori, în plus nu vor mai fi contribuții la bugetul regiunii separatiste. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...