
Duminică, 25 mai 2025, este sărbătorită Ziua Românilor de Pretutindeni, serbată, începând cu 2015, în ultima duminică din luna mai. Inițial, înainte de anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în data de 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007.
Schimbarea datei de sărbătorire a venit la cererea comunităților de români din diasporă. Această lege reprezintă cadrul legal de reglementare a drepturilor persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, din afara granițelor României, potrivit Agerpres.
Ministrul de Externe al României, Emil Hurezeanu, a declarat, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că, niciodată românii, oriunde s-ar afla, nu a fost mai aproape de ţară. şi că, simultan, diaspora este parte integrantă din evoluţia reputaţiei internaţionale a României.
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara graniţelor României, fie că aparţin comunităţilor istorice din jurul graniţelor sau diasporei româneşti”, afirmă ministrul în mesaj, potrivit news.ro
El aminteşte că prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare româneşti din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe continuă să promoveze şi să apere drepturile cetăţenilor români din străinătate, asigurând servicii consulare, protecţie şi asistenţă, în contexte uzuale şi în cazuri de urgenţă, şi acţionând pentru consolidarea legăturilor cu ţara şi pentru promovarea valorilor identitare româneşti şi a moştenirii noastre istorice şi culturale.
„Într-un context global marcat de numeroase provocări securitare şi de instabilitate, împreună vom fi mereu mai puternici şi mai pregătiţi să facem faţă ameninţărilor, solidari în dorinţa comună de a construi un viitor mai bun pentru noi toţi. La mulţi ani tuturor românilor, oriunde s-ar afla!”, afirmă ministrul Emil Hurezeanu în finalul mesajului său.