Turcia cere Rusiei și Ucrainei să oprească imediat atacurile asupra navelor civile. Ankara își rezervă dreptul la contramăsuri

Turcia a avertizat Rusia și Ucraina să înceteze atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră, anunțând că își rezervă dreptul de a recurge la măsuri legale în cazul atacurilor asupra vaselor care navighează sub pavilion turcesc sau aparțin unor companii turcești.

Declarația a fost făcută de ministrul turc al Apărării, Yasar Guler, după o reuniune trilaterală cu omologii săi din România și Bulgaria, desfășurată la Sofia, relatează Reuters.

Oficialul turc și-a exprimat îngrijorarea față de intensificarea atacurilor asupra transportului maritim comercial, în contextul în care tot mai multe nave sunt afectate de drone, mine marine și rachete în Marea Neagră.

„Urmărim cu îngrijorare atacurile intense asupra navelor comerciale din Marea Neagră și solicităm părților să acționeze cu responsabilitate, în conformitate cu principiul siguranței navigației în apele internaționale”, a declarat Guler.

Ministrul a amintit că miercuri o altă navă comercială a fost lovită de trei drone în zona aflată sub jurisdicția maritimă a Bulgariei.

Este vorba despre nava portcontainer „Contship Jet”, administrată de o companie grecească și aflată sub pavilion liberian, care a fost atacată în timp ce naviga spre portul Constanța din România. Deocamdată, nu a fost stabilit cine se află în spatele atacului.

Ministrul turc al Apărării a subliniat că Ankara monitorizează îndeaproape incidentele maritime și transmite avertismente atât Moscovei, cât și Kievului.

„Ne rezervăm toate drepturile legale în ceea ce privește atacurile asupra navelor care arborează pavilionul Turciei sau care sunt deținute de companii turcești și urmărim foarte atent evoluțiile”, a declarat Guler.

El a precizat că autoritățile turce solicită în mod repetat ambelor părți să mențină transportul maritim comercial în afara zonei de conflict și să înceteze imediat atacurile asupra navelor civile.

Potrivit Reuters, Ucraina și-a intensificat din luna iulie atacurile asupra navelor și infrastructurii utilizate pentru exporturile rusești de petrol și cereale, după ce Rusia a sporit bombardamentele cu rachete și drone asupra principalelor porturi ucrainene de export, inclusiv Odesa, Ceornomorsk și Pivdeni.

La sfârșitul lunii septembrie, președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, că atacurile ambelor părți asupra navelor comerciale sunt inexplicabile și că trebuie adoptate măsuri pentru oprirea acestora.

În cadrul reuniunii de la Sofia, miniștrii Apărării și reprezentanții conducerii militare din Turcia, România și Bulgaria au discutat despre intensificarea cooperării pentru protejarea transportului maritim.

Cele trei state NATO desfășoară deja o operațiune comună de combatere a pericolului reprezentat de minele marine din Marea Neagră. Potrivit ministrului turc, participanții au convenit că este necesară extinderea măsurilor de securitate și asupra infrastructurii submarine critice, expusă riscurilor generate de conflict.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...