
Creștinii ortodocși de stil nou îl cinstesc astăzi, 26 octombrie, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, numit în popor Sfântul Dumitru. Este considerat patron al militarilor și ocrotitor al păstorilor, iar în tradiția populară românească, această zi marchează încheierea verii pastorale și deschiderea iernii.
Sfântul Dimitrie a trăit în perioada tetrarhiei instituită la sfârșitul secolului al III-lea în Imperiul Roman de către Dioclețian, care își făcuse cetatea de conducere în zona vestică a Turciei de azi, în timp ce guvernarea apuseană a imperiului era asigurată de Maximian, în actualul Milano.
Tânăr ofițer și credincios cu o educație aleasă, a fost guvernator al Tesalonicului din Grecia, funcție ce i-a revenit de la tatăl său, o personalitate înstărită, care, având influențe importante, nu îndrăznea să mărturisească numele Mântuitorului Iisus Hristos, mai ales că cei doi proaspeți împărați regionali instituiseră o persecuție împotriva creștinilor.
Pentru că L-a mărturisit pe Hristos și pe mulți i-a întors la credință, mai întâi a fost întemnițat, iar mai apoi ucis cu sulițele, la porunca împăratului Maximian.
Trupul Sfântului Dimitrie a fost îngropat cu cinste de către creștini și, după un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări. Din acest motiv, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit și Izvorâtorul de Mir și este cunoscut până astăzi ca mare făcător de minuni.
În reprezentarea iconografică, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este pictat în veșminte de soldat roman, ținând în mână o suliță sau o sabie, amintind atât de rangul său pământesc, cât și de modul în care a suferit martiriul.