
Rusia a lansat atacuri masive asupra infrastructurii ucrainene, noaptea trecută, vizând în special calea ferată și rețeaua energetică. Potrivit vicepremierului pentru reconstrucție, Alexei Kuleba, un depou al „Ukrzalizniția” din Odesa a fost lovit, iar mecanicul unui tren a suferit răni provocate de schije.
Au fost atacate și obiective feroviare din comunități de graniță din nordul țării, inclusiv la Konotop. Trenurile au fost oprite la distanță sigură, iar până dimineață circulația a fost reluată după refacerea rețelei electrice, însă mai multe curse pe direcțiile Cernigov și Sumî au înregistrat întârzieri.
„Rusia încearcă zilnic să distrugă una dintre bazele rezistenței noastre – infrastructura, fie că vorbim de calea ferată, drumuri sau energie. Agresorul folosește echipamente ce nu ar putea fi produse fără componente din import. De aceea este nevoie de înăsprirea sancțiunilor și blocarea lanțurilor de aprovizionare”, a declarat Kuleba.
Șeful administrației militare regionale Odesa, Oleg Kiper, a anunțat că aproape 50.000 de consumatori au rămas fără curent electric. Inginerii au reușit să restabilească parțial alimentarea, însă peste 46.000 de abonați se aflau în continuare fără energie joi dimineață.
Atacurile vin după ce, miercuri seara, forțele ruse au vizat masiv regiunea Kiev și alte zone ale țării, lăsând orașul Slavutici fără energie, iar centrala nucleară de la Cernobîl a fost pentru câteva ore în blackout.
Președintele Volodimir Zelenski a condamnat atacul, subliniind că întreruperea alimentării la substația din Slavutici a afectat obiectele fostei centrale nucleare de la Cernobîl, inclusiv noul adăpost care protejează mediul de resturile și praful radioactiv rămase după explozia blocului IV din 1986. De asemenea, adăpostul depozitează 80% din combustibilul nuclear uzat al centralei, cantitate totală de peste 3.250 de tone.
„Rușii nu puteau să nu știe că atacul asupra obiectivelor din Slavutici va avea astfel de consecințe asupra Cernobîlului. A fost un atac țintit, în care au fost folosite peste 20 de drone – conform estimărilor preliminare, „Șahed” ruso-iraniene. O parte dintre aceste drone au fost doborâte, însă atacul a fost organizat sub forma unui val de drone pentru a complica protecția obiectivului”, a punctat Zelenski.