
Ministerul Afacerilor Externe atenționează din nou cetățenii Republicii Moldova care intenționează să călătorească, să tranziteze sau să se afle pe teritoriul Federației Ruse că, în ultima perioadă, autoritățile Republicii Moldova au înregistrat un număr în creștere de situații în care cetățeni moldoveni au fost supuși unor verificări extinse și unor măsuri suplimentare de control la trecerea frontierei Federației Ruse și a Republicii Belarus.
Potrivit informațiilor disponibile, aceste situații au vizat în special bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, persoane care dețin pașapoarte eliberate recent, au efectuat călătorii în Ucraina, călătoresc singure sau dețin și cetățenia Federației Ruse.
„În acest context, cetățenii Republicii Moldova pot fi supuși unor proceduri precum verificări și chestionări extinse, care pot dura între 3 și 12 ore, reținerea temporară a documentelor de călătorie pe durata verificărilor, solicitarea semnării unor documente privind prelucrarea datelor cu caracter personal și acordarea accesului la telefoane mobile, calculatoare sau alte dispozitive electronice”, anunță MAE într-un comunicat de presă
De asemenea, în unele cazuri autoritățile ruse cer fotografierea și prelevarea amprentelor digitale, find raportate cazuri în care unor persoane li s-a solicitat să accepte testarea cu poligraful.
„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evalueze cu atenție necesitatea deplasărilor în Federația Rusă, să se informeze în prealabil asupra condițiilor de intrare și ședere și să consulte recomandările oficiale de călătorie publicate de MAE. Cetățenii Republicii Moldova care întâmpină dificultăți sunt încurajați să contacteze, în cel mai scurt timp, misiunea diplomatică sau oficiul consular competent al Republicii Moldova”, se mai arată în comunicat.