
Primăriile și proprietarii de terenuri agricole riscă amenzi dacă nu intervin corespunzător în combaterea oricăror dăunători sau nu transmit informațiile necesare responsabililor de la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Atenționările au fost făcute în contextul invaziei de lăcuste în trei sate învecinate din Găgăuzia și Taraclia.
„Una dintre cele mai eficiente soluții de combatere este aplicarea insecticidelor de contact. Tocmai de aceea, acele raioane unde anterior au fost depistate populații de lăcuste, trebuie supravegheate de către specialiștii în protecția plantelor, iar dacă situația ia amploare, trebuie intervenit urgent. Toate aceste măsuri sunt necesare pentru a menține sub control populațiile lăcustelor formate în stoluri, în caz contrar, sunt generate situații neplăcute în următorii ani, la fel cum s-a întâmplat în acest an în Găgăuzia și Taraclia. Responsabili de măsuri fitosanitare, de protejare și prevenire a invaziei de insecte sunt operatorii din domeniul agroalimentar și autoritățile publice locale”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.
Instituția le-a reamintit autorităților locale și deținătorilor de terenuri despre obligațiile pe care le au în combaterea dăunătorilor.
„În procesul de cultivare a plantelor, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, să efectueze cercetarea sistematică a semănăturilor și a plantațiilor, să realizeze măsurile fitosanitare necesare în scopul prevenirii apariției și diseminării organismelor dăunătoare, să prezinte, la cererea specialiștilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, informația necesară privitor la starea fitosanitară a terenurilor agricole, la derularea măsurilor de protecție și la aplicarea mijloacelor de protecție a plantelor”, mai precizează Ministerul Agriculturii.
Pentru nerespectarea acestor reguli amenzile pot ajunge până la 2500 de lei pentru persoanele fizice și până la 15 mii de lei pentru persoanele cu răspundere. Amintim, în weekendul trecut, în satele învecinate Copceac (Găgăuzia) și Cairaclia și Vinogradovca (Taraclia) a fost înregistrată o invazie de lăcuste pe o suprafață de peste 1200 de hectare. În vara 2023, invazii de lăcuste au fost semnalate în raioanele Sângerei, Șoldănești, în Taraclia și Nisporeni cu o populație numeroasă care a fost stopată prin tratamente chimice prin expunerea la insecticide.