
Forțele de ordine din Kenya au deschis focul, marți, asupra protestatarilor care încercau să ia cu asalt parlamentul din capitala țării, Nairobi, ucigând cel puțin zece persoane. Manifestanții furioși au dat foc mai multor secțiuni ale clădirii legislativului, în timp ce deputații adoptau un proiect de lege privind creșterea taxelor, transmite Reuters.
După ce gazele lacrimogene și tunurile de apă au eșuat în a dispersa mulțimea, poliția a deschis focul. Un jurnalist Reuters a numărat cel puțin cinci cadavre în fața parlamentului, iar un paramedic a confirmat că cel puțin zece oameni au fost împușcați mortal.
Proteste și ciocniri similare au avut loc și în alte orașe și localități din țară. Parlamentul a aprobat în lectură finală proiectul de lege privind creșterea taxele la o serie de bunuri și servicii.
Protestatarii se opun proiectului de lege într-o țară deja afectată de o criză a costului vieții, iar mulți cer și demisia președintelui William Ruto. Ruto a câștigat alegerile în urmă cu aproape doi ani pe platforma susținerii clasei muncitoare din Kenya, dar a fost prins între cererile contradictorii ale creditorilor, cum ar fi Fondul Monetar Internațional, care solicită guvernului să reducă deficitele pentru a accesa mai multe finanțări, și o populație aflată sub presiune.
Populația din Kenya se confruntă cu dificultăți economice majore cauzate de impactul major al pandemiei de COVID-19, războiul din Ucraina, doi ani consecutivi de secetă și deprecierea monedei.
Proiectul de lege privind finanțele urmărește să adune încă 2,7 miliarde de dolari în taxe ca parte a unui efort de a reduce povara datoriei, cu plăți de dobândă care consumă 37% din veniturile anuale.
Guvernul a făcut deja unele concesii, promițând să elimine taxele noi propuse pe pâine, ulei de gătit, deținerea de mașini și tranzacțiile financiare. Dar asta nu a fost suficient pentru a-i mulțumi pe protestatari.