

Stau și urmăresc scandalul legat de deputata PAS Maria Acbaș. Am atras atenția de câteva ori asupra acestui subiect, dar, cum se întâmplă prea des la noi, orice încercare de a discuta cu și despre putere, altfel decât în registrul laudativ, provoacă imediat o tăcere glaciară.
Dacă informațiile ar fi vizat pe cineva din afara puterii (indiferent cât de veridice sau lipsite de substanță ar fi fost), aveam deja talk-show-uri isterice, „donosuri” la Procuratură și valuri de indignare pe Facebook. În cazul ăsta? Nimic. Liniște. Ca și cum cazul s-ar fi întâmplat în Regatul Bhutan, nu în Republica Moldova.
Vreau să fie clar de la început: nu acuz pe nimeni de nimic. În general, tratez cu prudență – chiar cu dubii, dacă vreți – informațiile care sunt „scăpate” de serviciile speciale. Cu toate acestea, dacă cele invocate în acel raport al SIS sunt reale, prima întrebare e simplă: de ce SIS a făcut public documentul abia acum? De ce conducerea țării nu a fost informată înainte de alegeri?
Dar mai importantă e a doua întrebare – și poate mă ajută cineva să înțeleg: care, naibii, este valoarea acestei persoane, încât i s-au tolerat:
• trecutul ideologic alături de Mark Tkaciuk,
• promovarea moldovenismului primitiv,
• lipsa de respect față de limba română,
• retorica anti-românească,
• participarea la evenimente de 9 mai alături de grupuri pro-putiniste,
• influența aproape inexistentă în autonomia Găgăuză,
• lipsa totală de experiență legislativă sau de notorietate politică.
Mai apare și un detaliu interesant: „Subvențiile pentru fermieri din Găgăuzia sunt distribuite de Comitetul Executiv), iar listele beneficiarilor sunt întocmite de Direcția Complexului Agroindustrial din cadrul aceluiași Executiv.” Alexandr Kendigelian, partenerul de afaceri al Mariei Acbaș, a fost șeful acestei Direcții. Întrebarea firească este: există sau nu o legătură între banii încasați de la Shor și funcția deținută de Kendigelian?
Un ultim detaliu – am cunoscut în Găgăuzia oameni onești, cu viziuni proeuropene și convingeri democratice, care ar fi arătat onorabil pe listele PAS. Oameni care au fost sincer alături de cauza integrării europene, și ar fi adus plus valoare reală în procesul politic. Nu voi da nume, dar asemenea oameni există.
De ce Maria Acbaș?
Ce a oferit Maria Acbaș – sau partenerul său de afaceri, Alexandr Kendigelian – partidului de guvernare, încât sunt acceptați fără ca nimeni să scoată un cuvânt, chiar dacă aduc prejudicii de imagine vizibile și greu de explicat?
Autor: Alexandru Tănase