
O firmă administrată de deputatul PAS Maria Acbaș este vizată într-un raport al Serviciului de Informații și Securitate din 2023, care menționează transferuri suspecte provenite dintr-o rețea asociată lui Ilan Șor. Potrivit documentului, compania „Doksancom” SRL ar fi primit aproape 20 de mii de euro de la gruparea oligarhului fugar care se ascunde în Rusia, prin intermediul unor persoane interpuse.
Subiectul a ajuns în atenția publică după ce părți din raport au fost publicate pe mai multe canale de Telegram și site-uri de știri. Ulterior, liderul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a acuzat-o pe Maria Acbaș că ar fi beneficiat indirect de bani proveniți de la gruparea Șor.
Raportul SIS, întocmit în noiembrie 2023, arată că între 12 și 24 octombrie a aceluiași an, perioadă care s-a suprapus cu campania electorală pentru alegerile locale, au fost efectuate transferuri suspecte din conturi din Kazahstan către agenți economici și autorități locale din Orhei, Găgăuzia și Taraclia, regiuni aflate sub influența politică a lui Șor.
Printre beneficiari ar figura și compania „Doksancom” SRL, administrată de Maria Acbaș, care ar fi primit 19.779 de euro. SIS menționează că banii proveneau de la persoane asociate lui Șor, prin intermediul cetățenilor Igor Shved și Victor Guțuleac, cel din urmă fiind anterior investigat pentru spălare de bani în favoarea grupării conduse de Șor.
Contactată de Ziarul de Gardă, deputata PAS a negat orice implicare în presupusele scheme de finanțare ilegală și a afirmat că a cooperat cu autoritățile.
„De acești bani nici nu ne-am atins. Noi am prevenit băncile că nu dorim ca acești bani să se afle la noi pe conturi, dar au ajuns. Ulterior, banii au fost blocați de bancă. Am depus mărturii la Centrul Național Anticorupție, la fel ca și alți fermieri din Găgăuzia, care s-au pomenit în aceeași situație”, a declarat Acbaș.
Ea a explicat că firma sa a figurat pe o listă de agricultori afectați de secetă, întocmită de Comitetul Executiv al Găgăuziei, fără a ști că fondurile ar proveni din surse suspecte.
Partidul Acțiune și Solidaritate nu a oferit, deocamdată, o reacție oficială la subiect.
„Doksancom” SRL gestionează o fermă de bovine cu peste 800 de vaci de rasă și deține fabrica de produse lactate „Oloi Pak”, cunoscută pentru brandul „Sana”. Compania a beneficiat de-a lungul anilor de subvenții de peste 24 milioane de lei din partea statului.
Maria Acbaș, în vârstă de 51 de ani, a fost anterior membră a Partidului „Congresul Civic” condus de Mark Tkaciuk. În 2025, ea a candidat pe lista PAS, pe locul 16, fiind una dintre figurile promovate de formațiune în autonomia găgăuză. În trecut, ea a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii” de către fostul președinte Igor Dodon.