
Verificările suplimentare amănunțite și reținerile în vamă, la care a fost supus fostul deputat Vlad Cubreacov, în repetate rânduri, s-au făcut la solicitarea Serviciului de Informații și Securitate (SIS), care a dispus aplicarea consemnului la frontieră. Informația este confirmată de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF), într-un răspuns semnat de șeful instituției, Ruslan Galușca.
„În limita competențelor stabilite prin Legea nr. 283/2011 privind Poliția de Frontieră și Legea nr. 28/2024 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, vă comunicăm că măsura consemnului de frontieră pe numele dumneavoastră a fost aplicată de către Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova”, se arată în documentul transmis lui Cubreacov.
IGPF precizează că verificările suplimentare, denumite „control în linia a doua”, pot include controlul persoanei, al documentelor, al bunurilor și al mijlocului de transport.
„Controlul în linia a doua reprezintă o măsură la care poate recurge angajatul Poliției de Frontieră care se află în serviciu la punctul de trecere al frontierei de stat, atât urmare a unei semnalizări din sistemele informaționale deținute, cât și în lipsa semnalizărilor, la decizia angajatului Poliției de Frontieră responsabil de efectuarea controlului”, explică IGPF.
Instituția nu comunică însă motivul concret pentru care SIS a aplicat consemnul, data instituirii acestuia sau durata măsurii. Pentru informațiile solicitate este invocat regimul special de acces.
„În speța dedusă examinării, informația solicitată prin cerere este atribuită unui regim specific de operare, care se referă la modul în care anumite informații, considerate sensibile sau secrete, sunt protejate”, se menționează în răspuns.
Amintim că Vlad Cubreacov a reclamat verificări repetate la frontieră, în zilele de 17 și 31 august, la punctul de trecere Cahul, precum și pe 19 septembrie, la aeroportul din Chișinău. În legătură cu primele două episoade, fostul parlamentar a adresat, pe 1 septembrie, o petiție Poliției de Frontieră și SIS.
Cubreacov susține că, în timpul incidentului din 17 august, o persoană în civil, care s-a prezentat cu prenumele „Tudor” și a sugerat că reprezintă SIS, l-a chestionat timp de aproximativ trei ore. Potrivit fostului deputat, întrebările au vizat în special activitatea Mitropoliei Basarabiei și relațiile sale cu noul mitropolit, ÎPS Antonie.
