Voi începe prin a mărturisi că am participat la ambele ediții ale Podurilor de Flori din 1990 și 1991, trăind intens aceste evenimente, unice din istoria noastră recentă, chiar dacă
Voi începe prin a mărturisi că am participat la ambele ediții ale Podurilor de Flori din 1990 și 1991, trăind intens aceste evenimente, unice din istoria noastră recentă, chiar dacă
Interviu realizat de ZIUA cu Vlad Cubreacov, fost consilier cu misiuni speciale în cadrul Mitropoliei Basarabiei și reprezentantul instituției la CEDO, în procesul intentat contra Guvernului Republicii Moldova, după refuzul
Fostul deputat creștin-democrat Vlad Cubreacov consideră că puterea politică actuală de la Chișinău doar mimează atașamentul față de români și România și că, în realitate, lucrează conștient la perpetuarea confuziei
Etnicii români constituie 85,1% din corpul social al RM, iar minoritățile etnice – 14,9%, potrivit datelor Biroului Național de Statistică de la Chișinău, conform situației de la 31 decembrie 2024.
Vizita Patriarhului României în Republica Moldova este foarte necesară, dar ea se poate produce doar dacă ar există o invitație oficială din partea președintelui Maia Sandu sau a premierului Dorin
Fostul deputat și jurnalist, Vlad Cubreacov, cel care a reprezentat Mitropolia Basarabiei la CEDO, instanță care a obligat Guvernul de la Chișinău să îi permită să reintre în legalitate, susține