
Ajung să înțeleg că harul botezului ne luminează mintea nu doar spre înțelegerea tâlcurilor Evangheliei, așa cum o spune apostolul Petru, ci și rostul ascuns al celor ce se întâmplă azi și în toată vremea.
A cunoaște adevărul lucrurilor nu înseamnă a fi informat despre ce se pune la cale, ci a putea vedea transformarea lucrurilor în timp. Amăgirea tocmai asta înseamnă, să crezi cu toată convingerea că faci binele în timp ce faci rău. Multe lucruri bune pentru o vreme scurtă au adus mari nenorociri în timp.
Puterea de a renunța la un aparent bine pentru a nu nenoroci pe alții este o virtute și un dar al Duhului Sfânt. De aceea, vederea minciunii care mișcă azi lumea este un rod al botezului și nu ar trebui să ne înverșunăm împotriva orbilor, ci să-i jelim.
Iar faptul că milioane de oameni botezați au pierdut pecetea Duhului Sfânt primită la botez, crezând și vorbind minciunile antihristului, este dovada de netăgăduit că învățătura Sfinților despre pierderea peceții și nevoia reprimirii în Biserică prin repetată mirungere este adevărată și necesară la cei care nu au dovada milei lui Dumnezeu ce se arată prin lacrimile pocăinței.
Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi