Subestimarea adversarului, clevetirea și luarea în râs au fost mereu o faptă a plebei. Etica olimpică, păstrată între sportivi până la transformarea sportului în clounadă pe banii prostimii, presupunea respectul reciproc. Doar între doi adversari egali spectacolul competiției este unul de admirat.
Căci ce slavă și cinste poate aduce victoria asupra unui nimeni, a unuia pe care tu însuți îl desconsideri și îl socotești nedemn?
Un luptător cinstit își va vorbi mereu adversarul de bine și îi va lăuda calitățile, căci, în caz de victorie, el însuși va fi mai slăvit, iar, în caz de înfrângere, nu se va discredita ca unul ce a pierdut de la un nimeni.
Oricine recurge la defăimare într-o competiție este perdant, chiar și de va învinge și oricine arată cinste pentru adversar va rămâne demn, chiar și de va pierde.
Căci orice luptă nu este decât o încercare a măsurii la care am ajuns și nicidecum o obligație de a învinge pe cineva.
Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi
