ATITUDINI | Părintele Savatie: Cum s-a ajuns să nu mai priceapă nimeni unde se termină credința în Hristos și unde încep „valorile tradiționale”

Vrând să nu pară că face prozelitism, Biserica a vorbit mai mult de neam, familie și valori tradiționale, decât despre credința în Hristos și mântuire; a spânzurat steaguri pe clopotnițe, tricolore și cu stele, dar a lăsat politicienilor predicile despre Dumnezeu.

Pentru că, mai pe ascuns, mai pe față, biserica a dat misiunea intereselor bisericești pe mâna unor politicieni care, în locul preoților, au început a vorbi de Dumnezeu, de biserică, de suflet. 

Așa s-a ajuns să nu mai priceapă nimeni unde se termină credinta în Hristos și unde încep „valorile tradiționale” sau tradițiile și în ce măsură se poate pune egalitate între ele.

Criza la care s-a ajuns a fost adusă tocmai de această răsturnare vicleană de roluri, crezând că fiecare își va atinge scopul prin celalalt: politicianul prin biserică și biserica prin politician.

Dacă Biserica ar fi propovăduit răspicat Evanghelia, nu ar fi avut nevoie de alianțe politice, de steaguri pe clopotniță și de un limbaj împănat cu termeni pe care îi folosesc și păgânii, căci și ei au valori tradiționale și multe altele care nu sunt tot una cu valorile noastre, deși se zic la fel. Nu ar fi avut nevoie să susțină sau să combată candidați, căci L-ar fi avut în frunte și peste toate cârmuitor pe Hristos, Singurul suveran și Împărat al împăraților.

Asa am fi scapat de gâlceava cea dintre noi și de batjocora celor din afară.

Să lăsăm loc tuturor să vină cu îndrăzneală la spovedanie, fără să fie opriți de năstrușniciile noastre politice. Singura noastra năzuință este să Îl alegem și să fim aleși de Hristos.

Hristos a înviat!

Autor: Ieromonah Savatie Baștovoi

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...