Au pierdut, dar se vor învingători. Deși a ieșit pe locul 4 la alegeri, PAS face presiuni pentru a-și pune propriul președinte de raion la Fălești

Război la sânge în Fălești, raionul de baștină al Maiei Sandu. Surse din interior spun că PAS își folosește toate armele din dotare, pentru a-l face președinte de raion pe un om de-al lor, chiar dacă partidul de guvernământ s-a clasat pe locul patru la alegerile locale.

Deși, între timp, la Fălești fusese aleasă conducerea raionului, prin asocierea câtorva formațiuni, aceasta a  fost forțată să „abdice”, în urma unei decizii controversate a judecătoriei din Bălți, care ar fi depistat „nereguli de procedură”, în procesul de formare a puterii locale. Gurile rele spun că instanța de judecată nu a fost tocmai neutră în aprecierea faptelor și ar fi fost „încurajată” să suspende votul de la Fălești, întrucât magistratul în cauză urmează să treacă în curând pre-vettingul, prin urmare, ar trebui să fie atent la deciziile pe care le ea.

Astfel, conducerea raionului, formată din PSDE (președinte și un vicepreședinte) și PSRM (doi vicepreședinți), a fost nevoită să renunțe la posturi, deoarece a expirat între timp, termenul în compatibilitate între funcția de consilier și alt post de conducere. Ca urmare, consilierii raionali din Fălești urmează să se întrunească într-o ședință extraordinară și să aleagă din noi conducerea raionului.

Sursele ne-au comunicat că aranjarea lucrurilor în favoarea PAS se ocupă doi demnitari de rang înalt de la Chișinău, împreună cu un reprezentant al oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. Aceștia ar încerca să le forțeze mâna consilierilor raionali, iar argumentul pe care-l invocă este că raionul Fălești are o importanță simbolică aparte, fiind baștina președintelui Maia Sandu. Pentru a-și atinge scopul aceștia ar recurge la șantaj, intimidări, tentativă de corupere și abuz de putere.

După alegerile locale din toamna anului trecut, în raionul Fălești, scorul partidelor arăta în felul următor: pe primul loc Partidul Nostru, cu 9 mandate, pe locul doi PSRM –  8 mandate, pe trei – PSDE, cu 7 mandate, iar pe patru PAS, care a obținut 6 mandate de consilier. Alte trei mandate au revenit PCRM, Platformei DA și Partidului „Renaștere”. Pentru formarea unei majorități în Consiliul Raional Fălești sunt necesare cel puțin 17 voturi, în condițiile în care, în total, sunt 33 de consilieri.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...