
Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, a avertizat liderii UE într-un interviu pentru Financial Times să nu favorizeze Ucraina în detrimentul ţărilor din Balcanii de Vest în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
„Seismograful nostru geostrategic pornește în ambele direcții. Ar fi un dezastru geostrategic dacă comisia ar privi Balcanii de Vest cu lupa, iar Ucraina cu ochelari roz”, a declarat șeful diplomației din Austria.
Întrebat dacă Austria ia în considerare posibilitatea de a se opune prin veto începerii negocierilor de aderare cu Ucraina, dacă nu primeşte undă verde şi Bosnia, Schallenberg a declarat că discuţiile “merg deja în direcţia cea bună”.
„Este imposibil ca unele grupuri să fie pe banda rapidă, iar altele pe banda de serviciu. Să nu creăm o problemă într-o regiune care așteaptă de 20 de ani. După cum a spus premierul albanez Edi Rama, dacă îl citez corect, trebuie să începem un război în Balcani pentru a vă atrage atenția? Va fi o dezbatere foarte aprinsă și dorim ca semnalele să fie egale în ambele direcții din motive geostrategice”, a punctat oficialul.
Ministrul austriac a declarat că UE nu ar trebui să permită Rusiei şi Chinei să îşi consolideze influenţa în regiune.
„Nimic nu se mișcă pentru poporul Serbiei. Pentru prima dată avem sondaje în Serbia, unde majoritatea relativă nu mai este în favoarea Uniunii Europene. Asta ar trebui să ne bată toate soneriile de alarmă. Le pierdem”, a conchis Schallenberg.