Austria își menține veto privind aderarea României și a Bulgariei la Schengen cu granițele terestre, anunță ministrul de Interne Gerhard Karner, potrivit agenției austriace de presă APA, citată de G4media. Ministrul de interne Gerhard Karner a transmis că „o includere în acest stadiu ar fi greșită”. Karner a mai spus că vrea să mențină dreptul de veto împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen, dar că nu impune condiții concrete celor două țări.
„Nu este vorba doar de România și Bulgaria. Întregul sistem de migrație este într-o situație dezastruoasă. Nu eu sunt cel care dă note pentru România și Bulgaria. Fac campanie la nivel european pentru un sistem funcțional. Iar acest lucru se va întâmpla doar dacă granița externă va fi protejată. Aceasta este, de asemenea, o parte esențială a noului pact privind azilul și migrația asupra căruia UE a convenit și pe care trebuie să îl punem în aplicare. Numai atunci va putea exista din nou o libertate deplină de circulație în UE”, a declarat acesta. „Împreună cu România și Bulgaria, am făcut acum un pas înainte cu Schengen aerian și, de altfel, și cu Schengen maritim. Și trebuie să continuăm să avansăm pas cu pas”, a adăugat Karner.
Declarațiile ministrului de Interne austriac au loc în contextul în care România a aderat la Schengen, dar doar cu spațiile aerian și maritim, miza principală a negocierilor fiind aderarea terestră.