
Forțele Aeriene Ucrainene au reușit să doboare două avioane ruse de vânătoare-bombardiere de tip Suhoi 34 în apropierea liniei de pe frontul de est. Fiecare aeronavă vine cu un preț ridicat de aproximativ 36 de milioane de dolari, Su-34 fiind unul dintre cele mai scumpe avioane ale armatei ruse.
„Minus încă un Su-34 pe frontul de est”, se arata în mesajul de pe Telegram al comandantului Forţelor Aeriene Ucrainene, Nicolae Oleşciuk, postat marți dimineață.
Doar câteva ore mai târziu același oficial militar ucrainean a anunțat că un al doilea avion Su-34 a fost lovit.
Recent, comandantul-șef al Forțelor Armate Ucrainene, general-colonelul Aleksandr Sîrskîi a declarat, cu ocazia comemorării a doi ani de la declanșarea invaziei rusești, că armata ucraineană va răspunde „asimetric” și în aer, iar aviația rusă va fi vânată prin metode atipice de forțele ucrainene.
Declarația lui Sîrski a venit la doar o zi după ce aviația rusă a pierdut încă un A-50 (AWACS rusesc), doborât la 170 km de front deasupra teritoriului regiunii Krasnodar, o distanță imposibilă chiar și pentru caracteristicile oficiale ale sistemului Patriot, potrivit DefensRomania.ro.
Potrivit analiștilor militari, numărul aeronavelor ruse Su-34 și Su-35 doborâte doar în ultimele două săptămâni a urcat la nouă.
„E cel mai negru bilanț din istoria aviației militare a Federației Ruse, în contextul în care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Rusia de azi era doar parte a URSS”, notează sursa citată.