Bilanț tragic după cutremurul din Japonia: 92 de morți și 242 de oameni dispăruți

Echipele de salvare din Japonia depun eforturi pentru a-i localiza pe cei 242 de oameni încă dispăruți în urma cutremurului devastator din prima zi a noului an. Până vineri, numărul deceselor cauzate de seismul cu magnitudinea 7,6 din îndepărtata peninsulă Noto a ajuns la 92.

Orașele cu cei mai mulți oameni dispăruți sunt două dintre cele mai puternic afectate de cutremur: Wajima și Suzu, unde s-a confirmat că numeroase case s-au prăbușit. Eforturile de salvare continuă, în ciuda faptului că perioada critică de 72 de ore pentru găsirea supravieţuitorilor s-a încheiat joi seară.

În același timp, zeci de mii de locuitori nu au încă electricitate şi apă, în timp ce sute rămân izolaţi de ajutor din cauza drumurilor blocate. Premierul japonez, Fumio Kishida, le-a cerut salvatorilor şi voluntarilor să nu neglijeze niciun detaliu pentru a ajunge la comunităţile afectate.

”Nu vom renunţa”, a afirmat Kishida, vineri, după o întâlnire cu oficialii responsabili pentru răspunsul la dezastre.

Specialiștii au emis avertismente cu privire la posibile replici puternice pe parcursul acestei săptămâni și următoare. În plus, ploile abundente în regiune pot declanșa alunecări de teren și complica eforturile de salvare.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram