BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | 10 mai, tripla memorie a unei națiuni. Omagiu pentru monarhia românească

Ziua de 10 mai este, probabil, singura cu cea mai mare încărcătură în istoria românilor, care, din păcate, e cam lăsată în umbră, cu mici încercări de a o resuscita la nivel simbolic în ultimii ani. 10 mai rămâne și până acum cea mai „longevivă” zi națională a românilor, ținută timp de opt decenii și care este strâns legată de regalitatea României.

Așadar, de ce ne amintește această zi? Data de 10 mai marchează trei evenimente importante cu un personaj principal în centru – Carol I. Avem mai întâi anul 1866 – începutul domniei acestui prinț de 27 de ani ajuns la București dintr-un mic principat german de la izvorul Dunării în alte principate de la gurile Dunării, care de câțiva ani se numeau deja România. Avem anul de glorie 1877, când același domnitor și viitor rege Carol I proclamă independența României, implicată atunci în plin război ce punea capăt cunoscutei crize orientale în Balcani și secolelor de dominație a Imperiului Otoman în regiune. Și, nu în ultimul rând, anul 1881, când Principele Carol a fost încoronat rege al României, iar țara a devenit regat.

În mediul academic românesc nu numai o dată s-a discutat asupra revenirii la această dată pentru Ziua Națională a României, totuși 1 decembrie 1918 rămâne ziua care a încununat idealurile clădite la 10 mai.

Evident că acest triplu „10 mai” nu a fost o coincidență. După 1866, ziua a fost în mod intenționat repetată în 1877 și în 1881, pentru că era un reper important devenit simbolic și avea o încărcătură unificatoare, ziua care marca punctul de pornire, borna zero, pentru monarhia modernă. 

Deși oficial e instituită abia din 1881, de fapt, regalitatea în istoria românilor a durat 81 de ani, de la 1866, când este adus Carol I la București, până în 1947, la abdicarea regelui Mihai. La schimbarea cursului țării de acum 160 de ani nu s-ar fi reușit fără elita politică de atunci, printre care Ion Brătianu seniorul, cel însărcinat cu misiunea secretă de a-l aduce pe Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Apropo, mai întâi s-a optat pentru Casa de Belgia, mai exact pentru Filip, fratele regelui Leopold al Belgiei, candidatură ce nu a fost agreată, însă, de Napoleon al III-lea. De asemenea, misiunea nu a avut o „factură oficială”, fiind una aproape conspirativă, pentru a evita opoziția marilor puteri, mai ales a Imperiului Otoman și a Imperiului Austriac. Toate fondurile au fost, în mare parte, private, fiind suportate de liderii politici ai vremii.