„Afurisitul și trufașul de Ștefan a venit pe neașteptate, a înfrânt oastea islamică și a ucis mulți turci ce umblau ca niște străini cu ochii legați”. Așa este descrisă în cronicile medievale otomane Bătălia de la Vaslui, de acum 551 de ani, cea mai strălucitoare luptă a Domnitorului Ștefan cel Mare, cu răsunet în cele mai mari cancelarii europene.
A fost o luptă grea pentru oastea otomană, condusă de eunucul Suleiman Pașa, beilerbeiul Rumeliei, adică guvernatorul părții europene a imperiului, aflat în plină ascensiune. Lupta a avut loc în plină iarnă, în 10 ianuarie 1475. Victoria importantă este dată împotriva unei armate trimisă de Sultan, mai mult, în scop de pedepsire a lui Suleiman Pașa, care eșuase să ia o cetate în Albania, acolo unde a fost umilit și bătut crâncen. Se știe că otomanii nu organizau în aceste regiuni campanii militare iarna, din motive cât se poate de logice – frigul neobișnuit pentru turci, nu ai mâncare pentru ostași și nici hrană pentru animale. Sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a insistat însă să-l trimită pe Suleiman Pașa, inclusiv pentru a se răzbuna pe voievodul Ștefan pentru refuzul de a plăti tribut.
Armata turcă număra între 50 și 70 de mii de soldați, printre care și corpuri de bulgari implicați în acțiuni de tatonare a terenurilor și un corp de câteva mii de ostași munteni. Numărul exact al oștii lui Ștefan cel Mare nu se știe. Ar fi vorba de aproximativ 25 de mii de ostași, printre care 2000 de cavaleri polonezi și și un corp de aproximativ 5000 de militari din Voievodatul Transilvaniei și mercenari secui.
Dușmanii turcilor au fost, în primul rând, tacticile bine gândite de Ștefan, și vremea, turcii fiind nevoiți să lupte prin ceață și mlaștini. După câteva lupte dezordonate ale otomanilor, a început o retragere într-o panică generalizată. „Soldații otomani s-au călcat în picioare ca niște turme de oi”, scriau istoricii turci.
Pierderile otomane au fost enorme pentru acele timpuri. Cronicile vorbesc despre 45 de mii de morți, inclusiv patru pașale. Timp de trei zile a urmat un dezastru și umilință pentru turcii care fugeau spre Dunăre. Pe urmele lor erau cavaleria moldoveană și cea poloneză, care i-au ajuns până la Isaccea. Au fost luați 4000 de prizonieri, iar cronicile poloneze vorbesc de 11 mii, aproape toți fiind trași în țeapă, iar ulterior cadavrele arse. Au scăpat cu viață doar cei care aparțineau marilor familii otomane, care ulterior au fost răscumpărați.
Suleiman a scăpat, iar sultanul Mehmed al II-lea nu a fost într-o isterie timp de trei zile. Acesta s-a răzbunat un an mai târziu cu câteva campanii în Moldova unde a venit personal.
După victorie, Papa de la Roma i-a conferit titlul de Atlet al lui Hristos lui Ștefan cel Mare, iar cronicarul polonez Jan Dlugosz avea să scrie că acest „bărbat demn de admirat” este „cel dintâi dintre principii lumii care a purtat asupra turcilor o biruință atât de măreață, în timp ce alți regi și principi catolici sunt aplecați spre trândăvie și plăceri lumești”.
Bătălia de la Vaslui a fost una dintre cele mai mari victorii antiotomane purtată de un domnitor român din evul mediu, dar care, din păcate, nu a avut urmări importante, pentru că în mai puțin de un deceniu, Moldova este supusă unor grele atacuri, pierzând Chilia și Cetatea Albă, plămânii economici ai țării, și fiind nevoită să plătească din nou tribut.
