Acum 78 de ani lua sfârșit o epocă unică și imensă pentru români. După preluarea puterii, comuniștii reușesc să înlăture, cu forța, printr-o lovitură de stat, Monarhia în România. Era 30 decembrie 1947. Toți românii se pregăteau de Anul Nou, însă la Palatul Elisabeta din București sărbătorile au fost umbrite de o vizită fulger a prim-ministrului Petru Groza, instalat direct de sovietici, și a șefului Partidului Comunist, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Scopul era unul, croit deja de doi ani cu implicarea directă a Moscovei, cel de a-l obliga pe Regele Mihai I, în vârstă de 26 de ani, să abdice. Tânărul monarh a fost forțat, prin șantaj și amenințare să plece din țară, după cea de-a doua domnie, care a durat peste șapte ani.
Groza și Gheorghiu-Dej aveau planul la îndemână – i-au prezentat actul de abdicare pentru semnare, au dezactivat liniile telefonice din palat și au dezarmat gardienii. Peste câteva zile, în 3 ianuarie 1948, Regelea Mihai I, însoțit de Regina-mamă Elena, urcau în tren și părăseau România cu destinația Elveția. „Am plecat cu moartea-n suflet”, avea să spună ultimul rege al românilor.
Planul comuniștilor a fost urzit câțiva ani, însă erau împiedicați de legislație. Încă din 1945, de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, noii exponenți ai Moscovei nu încetau să facă presiuni asupra Regelui Mihai. Se știe că monarhul a intrat și în grevă regală, refuzând să semneze decrete. Conform Constituției monarhice, orice lege era valabilă dacă era semnată și de rege. Comuniștii s-au așteptat că Mihai I va ceda singur la un moment dat și va fugi din țară. De exemplu, atunci când în noiembrie 1947 a plecat la nunta Elisabetei a II-a, viitoare regină a Marii Britanii și verișoară de gradul al III-lea al monarhului român. Regele a revenit însă, ca peste scurt timp să fie obligat totuși să plece cu câteva geamantane, vagoanele fiindu-i oprite la frontieră de „oamenii partidului”.
După plecarea sa, imediat a fost proclamată Republica Populară Română, un satelit al URSS, iar țara avea să piardă o istorie, care, fără îndoială, i-a adus pe toți românii laolaltă. Mihai I a avut o viață lungă, însă departe de țară. Și cum aveau să spună istoricii, tocmai pentru faptul că a trăit și a fost singurul dintre demnitarii de atunci i s-au pus în cârcă toate – că a fost doar o figură simbolică și un introvertit fără influență, că a conspirat, că a vândut țara, că a primit ordinul de la Stalin, însă un lucru rămâne incontestabil – curajul de care a dat dovadă. Nu i se pot imputa nimic din greșelile din cel de-al Doilea Război Mondial, ba chiar calculele făcute, ulterior, de aliații englezi au arătat că datorită monarhului conflagrația a fost scurtată cu jumătate de an. Câți dintre tinerii de atunci, dar și de azi, la doar de 25 de ani, și-ar pune semnătura pe decrete care ar schimba istoria? Să nu uităm, lovitura de atunci nu a fost în Mihai I, ci în instituția monarhică pe care a reprezentat-o și în oamenii care au făcut o țară.
