BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | Veacuri în robie. 182 de ani de la începutul eliberării romilor

Jumătatea secolului al XIX-lea a pus punct robiei în spațiul nostru prin primele legi de eliberare a romilor. Chiar dacă acțiuni episodice au început încă după 1820, de exemplu prin posibilitatea răscumpărării în urma căsătoriei dintre țigani și români, oficial, în acte primul pas se face în februarie 1844.

La îndemnul mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache, domnitorul Mihail Sturza anunță legea prin care țiganii de pe domeniile mănăstirești devenau liberi dobândind aceleași drepturi ca și ceilalți locuitori ai țării.

A mai durat însă încă un deceniu ca să fie adoptate acte politice de către domnitorul moldovean și cel muntean, Grigore Ghica și Barbu Știrbei, prin care deveneau liberi și romii boierilor, adică cei ai particularilor, iar procesul a fost definitivat în timpul lui Cuza, în 1863.

Dezrobirea s-a făcut paralel și în Basarabia. Eliberarea romilor în provincie a avut loc în 1856, cu cinci ani mai devreme decât în întreg Imperiul Rus. Și asta pentru că Basarabia își păstrase aproape același sistem juridic moldovenesc în raport cu robii țigani existent până la anexarea din 1812.

În spațiul nostru, prezența romilor este semnalată prin documente încă din secolul al XIV-lea. Originari din nord-vestul actualei Indii, acolo unde mai există cel puțin șase limbi asemănătoare cu romani, țiganii au trecut de podișul iranian și Anatolia, ajungând în Imperiul Bizantin și Balcani. A fost o migrație graduală și prin mai multe căi – inclusiv prin Caucaz și prin nordul Africii.

În întreaga Europă, opresiunile la nivel etnic au început încă de la primele contacte. Nu erau sedentari, nu corespundeau unor șiruri de tipare, cum ar fi vestimentar, rasial, și nu se integrau în comunități prin sfidarea regulilor locale.  

La noi, țiganii robi erau împărțiți în trei categorii – cei ai domniei, mănăstirești și boierești. Etimologic, cuvântul de țigan, așa cum au făcut maghiarii, germanii și chiar portughezii, a fost preluat de la greci.

Inacceptabil pentru societatea modernă, dar ceva firesc în perioada medievală, juridic, romii nu apar în documente ca oameni. Țiganul se vindea, se zălogea, adică se lăsa garanție, se lăsa moștenire, se vindea chiar și jumătate de țigan, dacă femeia era însărcinată, se vindea la pachet cu căruțele, cu turme sau cu butoaie de miere.

În forma lor organizatorică, în țările române – romii se împărțeau în vătrași, adică cei așezați la o vatră,  și lăieșii – cei care erau lăsați să cutreiere țara, însă cel puțin o dată pe an erau obligați să vină să plătească birul stăpânului, adică ei erau arondați unui proprietar, nu unei moșii, că vorbim direct de domnitor, de starețul mănăstirii sau de boierul locului. Birul se plătea în bani sau în ore de clacă. Cei mai diversificați au fost țiganii care aparțineau domniilor. Categoria cea mai privilegiată a fost formată din aurari, care au dispărut prin secolul al XVIII-lea, au urmat lingurarii, corfarii, care făceau coșuri, rudarii, cei care făceau roți, și potcovarii. O ramură sunt ursarii, cei care colindau ulițele satelor cu urși dresați, fiind o prezență cotidiană în orașele mari, precum Iași, București și cândva chiar prin Chișinău.

Cel mai bine stăteau cei de la mănăstiri. Cei de pe moșiile boierești, vătrașii, erau porcari, vizitii,  bucătari și cunoscuții lăutari cu tarafurile lor. Între ei, erau conduși de căpetenii, care puteau fi numiți cnezi în unele regiuni, ulterior s-a preluat termenul turcesc care a dat naștere la bulibașă, adică buluk bașa, un fel de comandant de companie.

După eliberare și în timpul integrării au mai apărut și noi categorii profesionale, de exemplu se integrează și femeile, cunoscute ca spălătorese, menajere și florărese, sau lustragiii de pe străzile orașelor, care îți curățau pantofii.

În pofida acestor profesii enumerate, a trebuit să treacă mai bine de un secol ca să se decidă sedentarizarea romilor. De exemplu, în România un decret în acest sens a fost dat în 1962, dar nici el nu a fost cu impact direct – cortul, calul și câmpia fiind încă până nu demult elemente indispensabile din viața țiganului liber.