BINE DE ȘTIUT, cu Victor Tănase | Politica și prostia transcrierii greșite. Cum limba româna este împânzită de transliterări inacceptabile

Mai mult de un deceniu, după anexarea Crimeii de către ruși, iar în mod insistent din 2022, autoritățile oficiale de la Chișinău nu încetează să scrie aiurea și cu o docilitate infantilă tot ce ne vine din Ucraina – nume proprii, toponime, denumiri de instituții, toate copiate fără noimă fie după ce s-au inspirat din presa anglofonă, fie că așa le cer cu mare stăruință colegii demnitari de la Kiev.

Vedem cum se perseverează aproape zilnic în această prostie a transliterării, atunci când Guvernul, Președinția, Parlamentul, un șir de publicații, portaluri și televiziuni din Republica Moldova, dar și din România, nu încetează să expedieze texte cu „Kyiv” și „Zelenskyy” scrise într-o formă inacceptabilă pentru limba română, și anume cu acel „i” grec. E un exemplu preluat orbește din mediile oficiale și diplomatice occidentale care, în niciun caz, nu trebuie urmat în limba română. Mai ales, din simpla regulă, că în română nu folosim ”Y” pentru transcrierile fonetice din limbi scrise cu alfabet chirilic, precum nici literele x, q sau w.

Astfel, orice transcriere, din rusă sau ucraineană, se va face prin respectarea cu strictețe a criteriului grafic, nu cel al pronunției, sau cum ne dictează „corectitudinea politică” sau imaginațiile cuiva. Niciodată nu vom scrie „Zelensky” sau, și mai grav, „Zelenskyy”, cu doi de „i” grec. Terminațiile adjectivale în numele proprii rusești și ucrainene „ий”, care conține acel cunoscut „i scurt”, trebuie ignorate și transcrise simplu, cu un singur „i”. Nu prea cred că cei de la Președinție sau Guvern, după o scurtă lectură a lui Dostoievski, sau după o simfonie a lui Ceaikovski, îi vor scrie pe cei doi clasici cu doi de „i” grec. Aceleași reguli sunt valabile și pentru toponimul Kiev, pe care, în niciun caz, nu îl vom scrie Kyiv cu „Y” din simplul motiv că îl avem pe tradiționalul și consacratul Kiev.  

Cum o spune și lingvistul Dan Alexe, toate limbile romanice surori scriu doar Kiev, iar numele orașului se regăsește în fondul vechi al limbii noastre, încă de la cronicari. „Kiev”, cu „i”, apare la cărturarii vechi și în toată literatura română. Statul slav din Evul Mediu, cu capitala la Kiev, este numit de istorici „Rusia Kieveană”, cum și prima soție a lui Ștefan cel Mare, Evdokia, știm că tot de la Kiev a venit.

Într-adevăr, pentru ucraineni capitala lor este scrisă КИЇВ, cu pronunția „KÎIV”. Vecinii noștri ucraineni folosesc pentru vocala „Δ litera din alfabetul chirilic „И”, iar pentru a reda sunetul „I” în cuvintele din ucraineană folosesc un „I” latin, inclusiv cel cu tremă, ceea ce nu reprezintă deloc o invenție recentă, litera aceasta fiind din vechime în alfabetul slavilor, iar ucraineana doar l-a păstrat.

În general, lumea anglofonă transcrie, din chirilică, vocala închisă „î” prin ”y”. Așa că de mai mulți ani încoace, chiar dacă anterior și la ei se scria Kiev, au decis să-l redea fonetic, lucru care ne este străin nouă. Apropo, nu-și au locul în transcrierile din rusă sau ucraineană nici construcțiile „ch” sau „sh”, cum ar fi în cazul Bucea, orașul unde a avut loc cumplitul masacru comis de ruși, sau Șeremetievo, pe care, lejer, le înlocuim cu „ce”, „ci” și „șe” „șa” sau „și”.

În concluzie, să admitem că s-a recurs la această nouă transliterare, așa cum ni se explică în cancelariile noastre, la solicitarea autorităților ucrainene, care ne-au cerut să ne dezbărăm de formulele lingvistice ale dușmanilor lor de la Moscova și să le preluăm pe cele dictate de la Kiev, atunci de ce nu avem o reciprocitate, or înalții oficiali ucraineni și cele mai importante instituții din statul vecin nu se sinchisesc să folosească consacratul lor „Kișiniv” pentru Chișinău.