
Biroul pentru Politici de Reintegrare susține că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a operat cu date învechite, din 1998, atunci când s-a referit la reducerea numărului militarilor ruși din regiunea transnistreană. Instituția nu poate, însă, să ofere, deocamdată, date exacte despre contingentele armatei ruse și urmează să revină cu o reacție referitor la aceste declarații, transmite IPN.
Solicitată de agenție, Mariana Sarî, consultant principal la secția analitico-informațională a Biroului de Reintegrare, a precizat că liderul ucrainean a operat cu datele din acordul semnat la Odesa în 1998, care viza reducerea efectivelor militare rusești din Zona de Securitate a R. Moldova, și nu la numărul actual al soldaților ruși la est de Nistru.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că Rusia a redus considerabil contingentul militar din regiunea transnistreană, ajungând la aproximativ 2500 de soldați, dintre care între 1000 și 1500 sunt ruși. Liderul de la Kiev a subliniat că majoritatea trupelor rămase sunt implicate în protejarea depozitelor de armament.
„Contingentul care a rămas este, considerăm, de aproximativ 2500 de persoane. Și, sincer, cred că din aceștia 1500 sunt ruși. Adică, câteva mii au fost retrase, în timpul războiului le-au adus din diverse colțuri ale lumii”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă susținute la Conferința de Securitate de la Munchen, citat de 24tv.ua.
Liderul de la Kiev a menționat că retragerea parțială a trupelor ruse ridică întrebări despre viitorul regiunii separatiste și despre influența Moscovei asupra acesteia.
Deocamdată, nu există informații oficiale din partea Rusiei care să confirme reducerea efectivului militar din regiunea transnistreană.