
Comisia Electorală Centrală a înregistrat Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Inima și Viitorul Moldovei” pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, constituit din formațiunile conduse de Igor Dodon, Vasile Tarlev și Irina Vlah.
De asemenea, a fost înregistrat simbolul electoral al blocului. De menționat că formațiunile politice din componența blocului nu au dreptul să depună cererea de a fi înregistrate în calitate de concurent electoral în nume propriu.
„Comisia Electorală Centrală a înregistrat oficial Blocul Electoral Patriotic (BEP). Suntem pregătiți să demonstrăm că țara nu aparține străinilor și vânzătorilor de țară, ci oamenilor care muncesc aici și își iubesc pământul. Acum, nimeni nu ne mai poate opri să aducem în Parlament forțe care apără suveranitatea Moldovei, tradițiile noastre și drepturile fiecărui cetățean. Blocul Patriotic este gata de luptă și de victorie”, a scris Dodon pe Facebook.
Deși anunțul privind crearea blocului a fost făcut de patru lideri de partide, la Comisia Electorală Centrală s-au prezentat pentru înregistrare, pe 29 iulie, doar Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev. Ulterior, Igor Dodon a declarat că și Partidul Comuniștilor a transmis oficial o cerere de aderare la bloc, care urmează să fie examinată după data de 3 august.