Bloomberg: Președintele Consiliului European a inițiat contacte cu Kremlinul pentru eventuale negocieri privind Ucraina

Președintele Consiliul European, Antonio Costa, a inițiat contacte cu Kremlinul în încercarea de a pregăti terenul pentru viitoare discuții privind încheierea războiului din Ucraina, relatează Bloomberg, citând surse familiarizate cu situația.

Potrivit publicației, principalul consilier al lui Costa a purtat două convorbiri telefonice cu un oficial rus de rang înalt apropiat de președintele rus Vladimir Putin. Discuțiile ar fi avut drept scop pregătirea unor negocieri mai substanțiale într-o etapă ulterioară.

Un purtător de cuvânt al lui Antonio Costa a refuzat să comenteze informațiile, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a răspuns solicitărilor de presă.

„Trebuie, la momentul potrivit, să avem discuții cu Rusia pentru a aborda problemele noastre comune de securitate”, declara Antonio Costa luna trecută.

Potrivit Bloomberg, mai multe state membre ale Uniunii Europene au propus numirea unui emisar special pentru dialogul cu Moscova, în contextul în care blocul comunitar încearcă să joace un rol mai activ în eventualele negocieri de pace dintre Rusia și Ucraina. Ideea rămâne însă controversată în interiorul UE.

În paralel, Germania, Franța și Regatul Unit discută o strategie comună pentru implicarea lui Putin în negocieri de pace, în coordonare cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Oficialii europeni consideră că există o oportunitate pentru relansarea dialogului, pe fondul dificultăților întâmpinate de armata rusă pe front, al intensificării atacurilor ucrainene asupra unor ținte din interiorul Rusiei și al costurilor economice tot mai mari generate de conflict.

Potrivit surselor citate, liderii europeni încearcă să-și coordoneze pozițiile pentru o etapă în care contactele cu Kremlinul ar putea deveni mai frecvente. Bloomberg notează, de asemenea, că un eventual acord între Statele Unite și Iran, care ar contribui la scăderea prețurilor petrolului, ar putea reduce veniturile Rusiei din exporturile de energie și ar crește presiunea economică asupra Moscovei.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...