Bloomberg: Turcia a solicitat oficial aderarea la grupul de state BRICS. Ankara, dezamăgită de lipsa de progres în aderarea sa la UE

Turcia a solicitat oficial aderarea la grupul BRICS de națiuni emergente, în încercarea de a-și consolida influența globală și de a crea noi legături dincolo de aliații săi tradiționali din Occident, potrivit unor surse familiare cu situația, transmite Bloomberg.

Potrivit acestor surse, care au vorbit sub condiția anonimatului deoarece nu sunt autorizate să comenteze, administrația președintelui Recep Tayyip Erdogan consideră că centrul de greutate geopolitic se îndepărtează de economiile dezvoltate.

Turcia a depus cererea de aderare la BRICS cu câteva luni în urmă, deoarece negocierile de aproape 10 ani pentru aderarea țării la Uniunea Europeană nu au dus la niciun rezultat. Ministerul de Externe al Turciei și administrația lui Erdogan au refuzat să comenteze, notează sursa citată.

Autoritățile de la Ankara au început negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2005, când Consiliul European a decis să deschidă un cadru formal pentru discuții. La început, progresele au fost promițătoare, iar Turcia a implementat diverse reforme pentru a se alinia standardelor UE.

Însă, pe parcursul anilor, procesul a întâmpinat numeroase obstacole, inclusiv preocupări legate de drepturile omului, libertatea presei și conflictele teritoriale. În 2018, Consiliul European a constatat că Turcia se îndepărtează tot mai mult de valorile europene, concluzionând că negocierile au ajuns într-un impas. De atunci, perspectiva aderării Turciei la UE a devenit incertă, iar recent, țara a început să exploreze alternative, inclusiv aderarea la grupul BRICS.

Grupul BRICS, înființat în 2006, a avut prima extindere în 2011, odată cu aderarea Africii de Sud la cele patru națiuni fondatoare: Brazilia, Rusia, India și China. La summitul din Johannesburg din august 2023, s-a decis invitarea a încă șase țări, inclusiv Argentina, deși aceasta din urmă a refuzat invitația de aderare la sfârșitul lunii decembrie. La 1 ianuarie 2024, cinci noi membri (Egipt, Iran, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită și Etiopia) au devenit membri cu drepturi depline ai grupului BRICS.

Rusia a preluat președinția rotativă a BRICS începând cu 1 ianuarie 2024. Sub conducerea Moscovei, BRICS a organizat peste 200 de evenimente pe diverse teme, care vor culmina cu summitul BRICS din octombrie 2024, care va avea loc la Kazan, Tatarstan, în regiunea Volga din Rusia.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...