Cadouri pentru funcționari din bani destinați situațiilor excepționale. Responsabili din Găgăuzia anchetați pentru abuz

Peste 780 de mii de lei au fost folosite de șefi din Comitetul Executiv din Găgăuzia pentru cumpărarea cadourilor de Revelion, sumă ce a fost alocată din fondul de rezervă al bugetului autonomiei.  

Poliția din Găgăuzia a inițiat o anchetă penală pentru exces de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu în care sunt vizați reprezentanți cu funcții de răspundere din Comitetul Excutiv al Găgăuziei.

„Potrivit investigațiilor, în anii 2024 și 2025, persoane responsabile ar fi dispus alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă al bugetului autonomiei pentru cheltuieli care nu țin de circumstanțe excepționale sau imprevizibile, contrar destinației legale a acestui fond. Este vorba inclusiv despre alocarea a peste 780 de mii de lei pentru procurarea cadourilor de Anul Nou, cheltuieli care urmau să fie planificate și aprobate în buget în mod ordinar”, se arată în comunicatul IGP.

Prin aceste acțiuni există suspiciunea modificării ilegale a destinației mijloacelor bugetare și cauzării unui prejudiciu material în proporții mari.

Cauza penală a fost transmisă Procuraturii din Găgăuzia, cu propunerea de a fi remisă spre investigare Centrul Național Anticorupție.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...