Candidatul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, promite că Primăria Capitalei continua să realizeze, în cazul în care va câștiga al doilea mandat, cele peste 100 de programe sociale inițiate de administrația Chișinăului în ultimii ani.
„Municipalitatea a investit enorm în ultimii ani. Astăzi, în Chișinău, este o gamă largă și diversă la capitolul servicii sociale. Chișinăul are cel mai mare pachet social pe care îl poate avea o administrație publică locală. Vorbim despre o cifră de 800 de milioane de lei, acea investiție pe care le face municipalitatea anual în ajutorul oamenilor care au nevoie cel mai mult. Ne propunem să continuăm toate cele peste 100 de programe de suport social inițiate pentru copii, familii în dificultate, persoane cu nevoi speciale și vârstnici”, a declarat Ion Ceban.
Primarul degrevat al Capitalei a mai precizat că echipa MAN va continua și programele de acordare a compensațiilor și indemnizațiilor, inclusiv pentru sezonul rece.
„În pofida crizelor și blocajelor majore prin care am trecut în ultimii ani, am reușit să menținem inclusiv și compensarea de 40 la sută la facturi pentru serviciile de întreținere și resurse energetice pe timp de iarnă. În unele circumstanțe, acele 40 de procente, după majorarea tarifelor, pe alocuri, a constituit și o compensare de până la 300 de procente. Dacă în alți ani factura era de 2000 de lei și noi acopeream 800 de lei, când factura a devenit 5000 de lei, achitam deja 2200 de lei, adică de două sau trei ori mai mult”, a mai adăugat Ion Ceban.