Cel puțin 288 de oameni au murit, iar alți peste 850 au fost răniți, după ce un tren de pasageri a deraiat și s-a ciocnit cu un alt tren de pasageri, care circula pe linia opusă, în districtul Balasore din Odisha, India, scrie presa internațională. Armata a fost trimisă la fața locului pentru a ajuta la evacuarea și tratarea răniților. Sâmbătă a fost declarată zi de doliu în toată țara.
Impactul violent a avut loc vineri, în jurul orei locale 19:00, când Expresul Howrah Superfast, care circula de la Bangalore, la Howrah a deraiat și a fost lovit de Expresul Coromandel, care circulă de la Kolkata la Chennai, au declarat oficialii feroviari.
Se pare că unul dintre trenuri a deraiat după impactul cu un marfar și a ajuns pe linia opusă, unde a fost lovit în plin de celălalt tren de pasageri. Peste 200 de ambulanțe au fost trimise la fața locului, iar peste 100 de medici au fost mobilizați. Sute de oameni s-au adunat în fața spitalelor pentru a dona sânge.
India are una dintre cele mai mari rețele de trenuri din lume, iar accidentele sunt frecvente, în ciuda faptului că guvernele succesive au investit sute de milioane de dolari pentru a îmbunătăți infrastructura, scrie Digi24.
Un alt mare dezastru de tren din India a avut loc în 1981, când un tren de pasageri supraaglomerat a fost aruncat de pe șine într-un râu în timpul unui ciclon în statul Bihar, ucigând cel puțin 800 de oameni.