Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire rezidențială din sudul capitalei Indiei, New Delhi. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de miercuri,
Cel puțin 20 de persoane și-au pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire rezidențială din sudul capitalei Indiei, New Delhi. Tragedia s-a produs în dimineața zilei de miercuri,
Premierul Indiei, Narendra Modi, le-a cerut cetățenilor să economisească combustibil, să utilizeze mai des transportul public și să revină la munca de la distanță, pe fondul creșterii prețurilor mondiale la
Războiul declanșat de administrația Donald Trump împotriva Iranului determină India să își reconfigureze strategia energetică și să reia apropierea de Rusia, într-un context marcat de perturbări majore ale aprovizionării globale,
Războiul dintre Statele Unite, Israel și Iran a declanșat o criză energetică severă în Asia de Sud, după ce livrările de combustibil din statele Golfului Persic au fost perturbate. În
Guvernul Indiei a emis un nou avertisment pentru cetățenii săi aflați în Iran, cerându-le să părăsească țara „prin orice mijloace disponibile”, pe fondul temerilor legate de o posibilă escaladare a
Guvernul vrea să liberalizeze și mai mult piața muncii în 2026, inclusiv prin atragerea lucrătorilor din state din afara Uniunii Europene, precum India și Bangladesh. Declarația a fost făcută de
Guvernul din India a introdus noi reguli care obligă companiile de social media să elimine conținutul ilegal în cel mult trei ore de la notificare, o înăsprire semnificativă față de
Cel puțin o persoană a murit, iar 13 au fost rănite, după ce un carusel dintr-un parc de distracții din India s-a prăbușit sâmbătă seara. Aceasta a cedat în timp
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că intenționează să reducă tarifele vamale pentru produsele din India de la 25% la 18%, după ce premierul indian Narendra Modi a acceptat
Președintele Statele Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat sâmbătă că India va începe să achiziționeze petrol venezuelean în locul celui provenit din Iran, într-un pas pe care l-a descris
Uniunea Europeană și India au convenit asupra unui acord de liber schimb, punând capăt unor negocieri care au durat aproape două decenii. Anunțul a fost făcut de premierul indian Narendra
India intenționează să reducă taxele vamale pentru automobilele importate din Uniunea Europeană până la 40%, de la niveluri actuale de până la 110%, în cadrul unui viitor acord de liber
India a condamnat, marți, atacul cu drone reclamat de Federația Rusă asupra reședinței președintelui Vladimir Putin, alăturându-se astfel poziției exprimate anterior de Pakistan. Nici New Delhi, nici Islamabadul nu au
Un incendiu puternic izbucnit într-un club de noapte din statul indian Goa a provocat moartea a 25 de persoane, au anunțat duminică autoritățile locale. Majoritatea victimelor sunt angajați ai clubului,
India va plăti aproximativ 2 miliarde de dolari pentru a închiria un submarin de atac cu propulsie nucleară din Rusia, marcând finalizarea unui proiect negociat timp de aproape un deceniu,
Opt persoane au fost ucise și alte zeci rănite în această seară, după ce o mașină a explodat în apropierea unei stații de metrou din New Delhi, în centrul istoric
Bilanțul tragediei de la un miting politic din sudul Indiei a urcat la 40 de morți, a anunțat duminică ministrul sănătății din statul Tamil Nadu, Ma Subramanian. Cel puțin 124
Prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, a subliniat parteneriatul privilegiat dintre New Delhi și Moscova în cadrul întâlnirii bilaterale cu președintele rus Vladimir Putin, organizată în marja summitului Organizației de Cooperare de
India a respins vehement criticile recente ale președintelui american Donald Trump privind importurile de petrol din Rusia, acuzând Statele Unite și Uniunea Europeană de un dublu standard. Ministerul indian de
Casa Albă intensifică presiunile asupra Indiei, acuzând-o că sprijină indirect agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, prin refuzul de a opri importurile de petrol rusesc. Declarația a fost făcută de Stephen Miller,
Marile rafinării de stat din India au suspendat în ultima săptămână achizițiile de petrol din Rusia, pe fondul scăderii avantajelor comerciale și a avertismentelor lansate de președintele american Donald Trump
Cel puțin zece persoane și-au pierdut viața după prăbușirea unei porțiuni dintr-un pod, în statul Gujarat, India. Incidentul a avut loc miercuri, când mai multe vehicule au căzut în râul
Un pasager a fost găsit în viață în urma prăbușirii avionului Boeing 787-8 Dreamliner în orașul indian Ahmedabad, potrivit comisarului poliției locale, G. S. Malik, citat de agenția ANI. Supraviețuitorul,
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și prim-ministrul Dorin Recean au transmis joi mesaje de condoleanță în urma catastrofei aviatice din orașul indian Ahmedabad, unde un avion Boeing 787-8 Dreamliner s-a
Nimeni nu a supraviețuit accidentului aviatic al aeronavei Boeing 787-8 Dreamliner care s-a prăbușit în orașul indian Ahmedabad, potrivit postului de televiziune indian NDTV. În plus, cel puțin alte cinci
Compania aeriană Air India a confirmat că zborul AI171, care efectua joi o cursă de la Ahmedabad către aeroportul London Gatwick, a fost implicat într-un accident grav la scurt timp
Autoritățile indiene confirmă oficial că la bordul aeronavei Air India, care s-a prăbușit joi, 12 iunie, se aflau 242 de persoane. Aeronava se îndrepta spre Londra și s-a prăbușit la
Un avion de pasageri s-a prăbușit joi, în apropierea aeroportului internațional Sardar Vallabhbhai Patel din orașul Ahmedabad, în vestul Indiei, relatează News18. La bordul aeronavei se aflau, potrivit unor surse
Cel puțin cinci persoane au murit și alte câteva au fost grav rănite luni dimineață, în urma unui tragic incident feroviar petrecut în apropiere de stația Mumbra, în statul Maharashtra
O tragedie s-a produs în orașul Bengaluru, în sud-vestul Indiei, unde cel puțin 11 persoane au murit și peste 40 au fost rănite în urma unei busculade la stadion. Incidentul
Cel puțin 45 de persoane și-au pierdut viața în Uttar Pradesh, cel mai populat stat din India, în urma furtunilor însoțite de rafale de vânt puternic și descărcări electrice, care
India și Pakistanul s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului de încetare imediată a focului, pe care ambele țări l-au anunțat sâmbătă după negocierile facilitate de Statele Unite. Aceste acuzații au
India și Pakistanul au confirmat oficial încetarea completă a ostilităților, după o perioadă de escaladare militară gravă care a alarmat comunitatea internațională. Potrivit ministrului indian de externe, Vikram Misri, cele
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat în urmă cu puțin timp, încheierea unui acord de încetare a focului între India și Pakistan, în urma unei nopți de negocieri intense, mediate
Tensiunile dintre India și Pakistan au escaladat semnificativ, ambele țări acuzându-se reciproc de lansarea de rachete asupra bazelor militare, marcând cea mai gravă confruntare din ultimele decenii între cele două
O confruntare aeriană între avioane de luptă chinezești utilizate de Pakistan și Rafale-uri de fabricație franceză aflate în dotarea Indiei este analizată cu atenție de armatele din întreaga lume, care
În noaptea de 7 mai, armata Indiei a declanșat operațiunea „Sindur”, vizând infrastructura militară de pe teritoriul Pakistanului considerate de New Delhi drept baze teroriste. Potrivit autorităților indiene, acțiunea a
Compania Apple intenționează să producă integral iPhone-urile în India în anii următori, a declarat ministrul Indian al telecomunicațiilor, Jyotiraditya Scindia. Oficialul a subliniat că decizia gigantului american marchează o schimbare
Ministrul Informației din Pakistan, Attaullah Tarar, a declarat miercuri, 30 aprilie, că India ar intenționa să lanseze un atac militar împotriva Pakistanului în decurs de 24–36 de ore. Declarația a
Tensiunile de-a lungul Liniei de Control (LoC) dintre India și Pakistan au reizbucnit în noaptea de 26 spre 27 aprilie, când trupele pakistaneze au deschis focul cu arme de calibru
Ministrul apărării al Pakistanului, Khawaja Asif, a declarat că tensiunile privind atacul în masă din Cașmir ar putea conduce la un „război total” între Pakistan și India. Afirmațiile vin în
Armata Indiei și cea a Pakistanului au făcut schimb de focuri pe Linia de Control din regiunea disputată Jammu și Cașmir, a informat agenția PTI, citând surse militare indiene. Incidentele
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis joi un mesaj de interes public în contextul deteriorării accentuate a situației de securitate din India, ca urmare a atentatului terorist din
Relațiile deja fragile dintre India și Pakistan se deteriorează rapid după un atac sângeros produs marți, 22 aprilie, în regiunea disputată Jammu și Cașmir, unde 26 de turiști – majoritatea
Cel puțin 32 de persoane au fost ucise și zeci au fost rănite, multe în stare gravă, în urma unui atac armat comis de un grup de militanți înarmați asupra
Gigantul tehnologic Apple a recurs la avioane de marfă pentru a transporta 600 de tone de iPhone-uri, echivalentul a aproximativ 1,5 milioane de unități, din India către Statele Unite, intensificând
Merele moldovenești pot fi exportate liber pe piața indiană. Pentru a obține accesul pe piața indiană, în cadrul programului de livrări de probă, membrii Asociației Moldova Fruct au exportat sub
Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 15 au fost rănite în urma haosului produs de aglomeraţia de sâmbătă seară în principala gară din New Delhi, în timp ce
Un turist german în vârstă de 77 de ani a fost ucis de un elefant sălbatic în rezervația Anamalai Tiger Reserve din India. Incidentul a avut loc în seara zilei
Cel puțin 40 de oameni au fost uciși, miercuri, într-o busculadă la cea mai mare adunare religioasă din lume, care se desfășoară în India, în timp ce zeci de milioane
Peste 20 de oameni au fost răniți, dintre care doi grav, miercuri dimineața, când un elefant a devenit violent în timpul unui festival religios din statul Kerala, în sudul Indiei,
Ambasada Republicii Moldova în India a fost inaugurată în cadrul unei ceremonii oficiale, eveniment organizat la 14 luni de la deschiderea misiunii în New Delhi. Ambasada este condusă de Ana
Un bărbat a fost arestat miercuri după ce a încercat să-l împuște pe Sukhbir Singh Badal, liderul unui partid politic sikh, în Templul de Aur din Amritsar, cel mai sfânt
Un tragic accident a avut loc luni în Himalaya, India, când un autobuz a căzut într-o prăpastie adâncă, provocând moartea a cel puțin 36 de pasageri și rănirea altor câțiva,
India și China au început implementarea unui acord pentru a pune capăt unui conflict militar la granița disputată din Himalaya, au anunțat ambele părți vineri. Aceasta reprezintă cel mai semnificativ
India a anunţat luni expulzarea a şase diplomaţi canadieni de rang înalt, la scurt timp după ce l-a rechemat pe înaltul său reprezentant aflat la post la Ottawa, acuzând Canada
Narendra Modi, prim-ministrul Indiei, a făcut joi, din nou, un apel pentru revenirea la pace, înainte de vizita sa planificată în Ucraina, care are loc la câteva săptămâni după ce
India este pregătită să ofere tot sprijinul posibil pentru restabilirea păcii în Ucraina distrusă de război, a declarat miercuri, la Viena, premierul Narendra Modi, după o vizită la Kremlin criticată
Cel puțin 107 oameni au murit și zeci au fost răniți în urma unei busculade care a avut loc marți la o adunare religioasă hindusă în statul Uttar Pradesh din
Cel puțin 13 oameni au murit și alți zeci au fost răniți după ce un tren de marfă a ciocnit luni din spate un tren de pasageri în statul indian
Prim-ministrul Narendra Modi a revendicat victoria alianței sale în alegerile generale din India, afirmând că a primit un mandat pentru a-și continua agenda, chiar dacă partidul său a pierdut în
O temperatură record de 52,3 grade Celsius a fost înregistrată marţi, 29 mai 2024, la New Delhi, capitala Indiei, a anunţat biroul meteorologic local. Joi, agenția de presă Reuters a
Un cetățean al Indiei s-a înecat în râul Prut, după ce a încercat, împreună cu un alt conațional, să treacă înot râul Prut pentru a ajunge în România. Cazul tragic
Fostul ministru de Externe al Republicii Moldova, Tudor Ulianovschi, a criticat dur numirea Anei Taban în funcția de ambasador al Republicii Moldova în India. Ulianovschi a declarat că, în ciuda
Rusia a semnat un contract pentru furnizarea de rachete antiaeriene portabile Igla-S Indiei, cel mai mare importator de arme din lume, şi pentru a permite producţia lor sub licenţă în
Locuitorii din New Delhi s-au trezit vineri cu un strat gros de ceață toxică, iar pentru unele școli s-a ordonat închiderea timp de două zile, deoarece indicele de calitate a
Cel puțin 13 oameni au murit, iar 39 au fost răniți după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit în India. Impactul s-a produs când unul dintre trenuri a oprit
Rusia vinde Indiei sute de milioane de barili de țiței, dar, în loc să primească dolarii și euro de care are nevoie Kremlinul pentru a umple găurile din buget, încasează
Sonda spațială a Indiei, Chandrayaan-3, a aselenizat la polul sud al Lunii, la șase săptămâni de când și-a început călătoria spre satelitul natural al Pământului. India devine prima țară care reușește
Ploile neobișnuit de abundente, cauzate de musonul de vară, precum și topirea ghețarilor au dus la inundații mortale în munții Indiei, dar și în țările vecine Pakistan și Nepal, oficialii
Cel puțin 288 de oameni au murit, iar alți peste 850 au fost răniți, după ce un tren de pasageri a deraiat și s-a ciocnit cu un alt tren de