
Cel puțin cinci persoane au murit și alte câteva au fost grav rănite luni dimineață, în urma unui tragic incident feroviar petrecut în apropiere de stația Mumbra, în statul Maharashtra din vestul Indiei.
Accidentul s-a produs în jurul orei 09:00, ora locală, când un tren de navetiști. Potrivit martorilor, pasagerii care atârnau pe treptele exterioare ale unui tren s-au ciocnit de alți pasageri aflați într-un tren care circula din sens opus, ceea ce a dus la prăbușirea mai multor persoane pe șine.
„Am fost alertați la ora 09:15 și ne-am deplasat imediat la fața locului, unde am găsit aproximativ zece persoane în stare gravă. Toate victimele au fost transportate de urgență la spitalul din apropiere, însă cinci dintre ele au murit în secția de terapie intensivă”, a declarat Anil Shinde, inspector-șef al secției de poliție din Mumbra.
În urma tragediei, Consiliul Feroviar Indian a anunțat că toate trenurile noi destinate rețelei suburbane din regiunea Mumbai vor fi echipate cu sisteme automate de închidere a ușilor, pentru a preveni incidente similare. Transportul feroviar suburban din Mumbai este notoriu pentru aglomerația extremă și condițiile precare de siguranță.