Guvernul, în apărarea comunității LGBT. Cancelaria de stat cere Primăriei Chișinău să anuleze decizia prin care a fost interzisă parada homosexualilor

Guvernul cere autorităților Capitalei să permită organizarea paradei comunității LGBT și să anuleze decizia din 15 mai prin care marșul a fost interzis pe teritoriul Chișinăului. Printr-o notificare transmisă Consiliului municipal Chișinău, Cancelaria de Stat susține că interdicția de a organiza parada homosexualilor și lesbienelor, preconizată pentru 15 iunie, reprezintă o încălcare a Constituției.

„Ca urmare a executării controlului asupra actului indicat au fost constatate abateri de la prevederile legale și anume: Articolul 32 al Constituției prevede libertatea opiniei și a exprimării oricărui cetățean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum și libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil”, se arată în notificarea executivului.  

În documentul Cancelariei de Stat se mai menționează că doar instanța de judecată, în urma unei sesizări, poate decide interzicerea sau menținerea dreptului de a desfășura întrunirea.

„Consiliul municipal Chișinău nu a ținut cont de prevederile loegale precitate la adoptarea actului administrativ notificat. Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat cere examinarea prezentei notificăro în vederea întreprinderii măsurilor privind reexaminarea și abrogarea deciziei CMC din 15 mai 2025”, se mai arată în notificare.

În replică, primarul Capitalei, Ion Ceban, a declarat că nu va anula decizia.  

„Dacă atât de mult își doresc, atunci să o anuleze ei, așa cum au mărșăluit în fruntea coloanei LGBT deputați și miniștri PAS. Noi nu vom face acest lucru. Iar orice tentativă din partea PAS, în acest sens, va fi contestată”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...