
Cel puțin 45 de persoane și-au pierdut viața în Uttar Pradesh, cel mai populat stat din India, în urma furtunilor însoțite de rafale de vânt puternic și descărcări electrice, care au afectat mai multe regiuni în noaptea de miercuri spre joi, 22-23 mai.
Potrivit autorităților, 18 districte din stat au fost afectate de grindină și furtuni puternice. Cele mai multe decese s-au înregistrat în Kasganj și Fatehpur, cu câte cinci victime fiecare.
Potrivit Departamentului Meteorologic al Indiei, cauzele fenomenelor extreme sunt circulațiile ciclonice care s-au format deasupra statului Punjab și care au generat vânturi violente, cu viteze între 60 și 100 km/h, în diverse părți ale statului Uttar Pradesh. Cantități mari de precipitații au fost raportate în regiunile estice ale statului.
Meteorologii avertizează că instabilitatea atmosferică va continua cel puțin până luni, fiind prognozate noi furtuni cu ploi de intensitate mică spre moderată și rafale de vânt, mai ales în zonele centrale și în regiunea Terai.