Noul Centru Educațional „Sfântul Vasile cel Mare”, din incinta ansamblului Catedralei episcopale din Cahul a Mitropoliei Basarabiei, și-a deschis ușile. Instituția a devenit funcțională, după ce a fost sfințită de
Noul Centru Educațional „Sfântul Vasile cel Mare”, din incinta ansamblului Catedralei episcopale din Cahul a Mitropoliei Basarabiei, și-a deschis ușile. Instituția a devenit funcțională, după ce a fost sfințită de
Parlamentul a adoptat măsuri de reducere a emisiilor gazelor cu efect de seră. Totodată, la nivel de Guvern va fi instituită Comisia Națională privind Schimbările Climatice, în calitate de organ
Un tânăr de 26 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru că a abuzat sexual doi copii. Victimele sunt o fată de 8 ani și un
16 oameni, printre care doi copii, au fost transportați la spital, după ce microbuzul de pe linia Drăsliceni-Chișinău în care se aflau a fost implicat, în această dimineață, într-un grav
Avocatul Iulian Rusanovschi își lansează cel de-al treilea volum al cărții „Războiul Monumentelor” și în România. Evenimentul va avea loc joi, 11 aprilie, în orașul Cluj Napoca, transmite napocanews.ro. Tot
Situație jenantă pentru membrul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării, Petru Macovei. Acesta ar fi distorsionat o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, ca să-l acuze apoi pe
Instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină au realizat anul trecut 150 de operaţii de transplant, cu 30 mai multe faţă de anul precedent. Pentru aceste intervenţii
Un copil de 4 ani a căzut în gol de la etajul cinci al unui bloc de locuit din Dubăsari. S-a întâmplat în timp ce persoana care avea grijă de
Premierul Dorin Recean a solicitat ministrului Educației, Dan Perciun, să pregătească o hotărâre de Guvern, care să permită alocarea a 1,3 milioane de lei din fondul de rezervă, pentru reparația
Traficul rutier pe strada Petricani, tronsonul cuprins între străzile Mihai Viteazul și Calea Orheiului, va fi suspendat parțial din data de 10 aprilie și până pe 10 mai, între orele
Militarii români și moldoveni au efectuat, astăzi, salturi cu parașuta dintr-o aeronavă din dotarea Armatei Naționale. Exercițiul a avut loc în perimetrul zonei Centrului de instruire a Brigăzii infanterie motorizată
În căutarea cursurilor de engleză online potrivite este esențial să ai în vedere nevoile și obiectivele tale de învățare. Alegerea corectă a unui curs poate face diferența dintre progres și stagnare în
Dacă omul este crescut de lupi (ca să facem o paralelă cu istoria din Cartea Junglei), va crede că el tot lup e și se va comporta ca lupii. Dacă
Un bărbat și un copil au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au fost mușcați de un câine vagabond pe teritoriul grădiniței nr.142 din sectorul Botanica al Capitalei. Câinele
Cazurile de trecere ilegală a frontierei cu Ucraina au provocat demiteri în rândul angajaților Poliției de Frontieră. În urma unor anchete de serviciu, trei inspectori ai Poliției de Frontieră au
Începând cu astăzi și timp de 3 luni, în toată țara se va desfășura Recensământul populației și locuințelor – un exercițiu important pentru fiecare cetățean – precizează Biroul Național Statistic.
Un om a murit, iar ați doi au fost răniți, în urma unui grav accident de circulație, produs noaptea trecută în localitatea Bocșa, raionul Fălești, anunță Inspectoratul General pentru Situații
Oamenii legii anunță despre o captură de țigări la Bălți în valoare de 14 milioane de lei. Se presupune că o parte din țigări au ajuns prin contrabandă, din Ucraina.
Liceul „Liviu Deleanu” din Capitală, acolo unde vineri, 5 aprilie, a avut loc un incendiu, va fi închis săptămâna viitoare pentru lucrări de reparație și pentru înlăturarea consecințelor incendiului. Din
În Republica Moldova începe luni, 8 aprilie, Recensământului Populației și Locuințelor 2024. Până în data de 7 iulie, în jur de patru mii de recenzori vor merge din casă în
Pentru centrul „Patriot”, care se ocupă cu tăierea frunzelor pentru câini și cu elaborarea și promovarea vorbelor în vânt, dar și cu securizarea bulei de săpun din jurul Maiei Sandu,
Istoricul și cercetătorul Ruslan Șevcenco susține că mai multe evenimente din istoria găgăuzilor au fost tratate diferit de către diverși autori în funcție de viziunile sau antipatiile lor, precum și
Un incendiu a izbucnit astăzi, 5 aprilie, la liceul Liviu Deleanu din Capitală. Apelul la 112 a fost recepționat la ora 12:37. IGSU au stabilit că focul a cuprins demisolul
Studenții moldoveni vor putea beneficia în continuare de burse în instituțiile de învățământ de peste hotare. Legea pentru aprobarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală
R. Moldova a trimis luna trecută pe piețele externe aproape 22 mii tone de mere în valoare de 13,6 milioane dolari (în februarie – 16,3 mii tone în valoare de
Guvernul a avizat un proiect de lege care va exclude proprietarii de terenuri agricole din obligația de a plăti prima de asigurare medicală. Această măsură vine în urma unei decizii
Episcopia de Bălţi a Mitropoliei Basarabiei oferă 41 de burse pentru studenții și liceenii din Republica Moldova, pentru anul de studii 2023 – 2024. Este vorba despre 20 de burse
Doi șefi din cadrul Agenției Rezerve Materiale (ARM) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost reținuți de către Consiliul Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție în urma unor acțiuni de
Oamenii legii au descoperit o schemă masivă de evaziune fiscală în valoare de peste 8,5 milioane de lei, operată de un centru de apel din Chișinău care presta servicii în
Prima tranșă din cele patru mii tone de motorină, oferită de România Republicii Moldova în calitate de ajutor umanitar pentru fermierii moldoveni a ajuns la Căușeni, anunță Agenția Rezerve Materiale
„Construim împreună pentru viață” – cu acest mesaj, mai mulți părinți, împreună cu copiii lor, tineri și tinere care așteaptă să devină mame au mărșăluit sâmbătă, 30 martie, pe străzile
Oamenii legii anunță că au găsit asupra mai multor membri ai fostului partid „ȘOR” peste două milioane de lei în cadrul a peste zece percheziții în Chișinău, într-un dosar de
Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al Inspectoratului Național de Investigații (INI) și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au anunțat ridicarea a peste 17.000 de
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) susține că transportatorii vor relua protestele în cazul în care solicitările lor legislative rămân fără răspuns. APOTA a depus un demers către
Un copil de 7 ani din raionul Sîngerei a fost internat în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului, după ce o poartă de fotbal s-a prăbușit peste el. Cazul
Trei persoane au primit arsuri pe suprafața corpului în urma exploatării buteliilor de gaz în locuință. Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 31 martie într-o locuință din
Trei inspectori vamali au fost reținuți pentru 72 de ore, iar alți patru sunt cercetați în stare de libertate, după perchezițiile din această dimineață de la aeroportul din Chișinău, efectuate
Militarii Armatei Naționale se vor instrui împreună cu colegii lor din România și Statele Unite ale Americii (SUA), la exerciţiul militar multinațional „JCET-2024” (Joint Combined Exchange Training), transmite Ministerul Apărării,
Sezonul termic 2023-2024 se încheie astăzi în municipiul Chișinău. Despre acest lucru a anunțat viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, la ședința operativă de la Primărie. „Am avut și vom avea în
Începând cu ziua de luni, 1 aprilie, părinții din Chișinău pot depune online actele pentru înscrierea copiilor în clasa întâi. Procedura prevede două etape. Prima se va desfășura în perioada
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie, Moldova va trece la ora de vară. Ceasul fi va mutat cu o oră înainte, respectiv ora 03.00 va deveni ora 04.00.
Un camion a rămas blocat pe traseu național după ce un copac s-a prăbușit peste el din cauza vântului puternic. Rafalele puternice au dărâmat mai mulți copaci și în mai
Autoritățile moldovene au confirmat că nicio rachetă rusă nu a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. Această declarație vine în urma unor rapoarte inițiale care indicau posibile lansări de rachete
O companie de construcție susține că Primăria Capitalei și factorii de decizie ai Guvernului ar bloca deliberat proiectul de construcție al sediului Centrului Național de Medicină Sportivă (CNSM) „Atletmed”. Deși
Un bust al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt a fost dezvelit miercuri în Ialoveni, în Republica Moldova, pentru a marca Ziua Unirii Basarabiei cu România. Oficiali de pe ambele
Urmărire cu implicarea a cinci echipaje de poliție pe străzile din Chișinău. Șoferul, care încerca să scape este un un bărbat care fusese anterior condamnat la 15 ani de închisoare,
Geniștii din Batalionul de Geniu „Codru” au neutralizat o bombă de aruncător, calibru 81 mm, depistată în localitatea Tomai, raionul Leova. În urma cercetărilor, echipa de deminare a constatat că
Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, consideră că a recunoaște meritul deputaților Sfatului Țării, care, la 27 martie 1918, au votat Unirea Basarabiei cu România, este datoria noastră
Meteorologii români avertizează asupra pătrunderii unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană. În noaptea de joi spre vineri, masele de aer vor depăşi aria geografică
Inspectoratul General al Poliției a făcut publice rezultatele anchetei în urma accidentului din februarie de la Boldurești, raionul Nisporeni, când primarul localității a ucis cu mașina un copil, după care
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, alături de alte 20 de organizații ale societății civile și instituții interesate de drepturile copiilor, solicită Ministerului Educației și Cercetării să
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu suportul angajaților ANP, BPDS „Fulger” și DDS „PANTERA”, au desfășurat o operațiune amplă,
Cel mai mare producător de ulei vegetal din Republica Moldova, întreprinderea „Floarea Soarelui” din Bălţi şi-a sistat activitatea, informează Mold-street.com. Motivul invocat de administrația fabricii este situația de pe piața
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea la 21 ani închisoare a liderului organizaţiei criminale „Machena” pentru comandarea și organizarea asasinării, în 2008, a unei autorități
Primăria Chișinău a convocat Comisia Situații Excepționale a sectorului centrul pentru a aborda riscurile iminente de alunecări de teren într-un cartier rezidențial din capitală. Potrivit administrației publice locale, terenul care
Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor comunicate de Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, se confirmă decesul unui cetățean al Republicii Moldova, urmare a masacrului produs în seara zilei
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru ziua de astăzi, 25 martie, Cod Galben de ploi puternice și vânt în R. Moldova. Avertizarea va intra în vigoare la ora
Un avion TAROM care a decolat de la București spre Chișinău s-a întors pe Aeroportul Otopeni, după ce a fost lovit de un fulger. Incidentul a avut loc în noaptea
Noul terminal al Aeroportului Iaşi, investiţie care se apropie de 100 milioane de euro, va fi inaugurat vinerea viitoare, urmând ca pasagerii cursei Tarom Iaşi-Bucureşti să facă formalităţile de îmbarcare
Un bebeluș de doar două luni diagnosticat cu meningită a fost transferat cu un elicopter SMURD din Chișinău spre Iași, România. Operațiunea a avut loc în această după-amiază, anunță IGSU.
Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Facultatea de Filosofie și Facultatea de Istorie ale Universității din București, organizează, în zilele 21-24 martie,
Parlamentul a stabilit amenzi mai dure pentru companiile de asigurare care nu vor respecta termenul de soluționare a cererilor de asigurare. Astfel, potrivit unui proiect de lege votat joi de
82 la sută dintre moldoveni consideră că Aeroportul din Chișinău trebuie să rămână în proprietatea statului și doar 11 procente cred că acesta ar trebuie concesionat. Mai mult, 55 la
Bulgartransgaz, compania de stat care operează sistemul de gaze naturale din Bulgaria, pregătește achiziții publice în contextul valorificării Coridorului Vertical de Gaze, care va crește capacitatea de transport al gazelor
Banca Națională a Moldovei și Muzeul Național de Istorie a Moldovei invită elevii și tinerii la o expoziție numismatică „Monede vechi – monede noi” organizată în cadrul activităților Săptămânii Internaționale
Bursele de merit pentru elevi și studenți vor fi dublate, de rând cu plățile lunare de care beneficiază tinerii care studiază la instituțiile cu profil militar. Totodată, va fi majorat
Moldovenii rezidenți în Italia, dar și cetățenii italieni rezidenți în Republica Moldova, își vor putea converti permisele de conducere. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu Guvernul Republicii
Iarna nu se lasă dusă. Deși Baba Dochia a trecut deja, în mai multe localități a nins noaptea trecută, iar zăpada așternută pe drumuri le dă bătăi de cap șoferilor.
Episcopul românofob Marchel s-a dezlănțuit împotriva celor doi preoți, din Fălești și Glodeni, care au decis recent să adere, împreună cu parohiile lor, la Mitropolia Basarabiei. Acesta i-a avertizat că-i
De la 1 aprilie 2024, cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă va constitui 2 777,86 lei. Totodată, în cazul persoanelor cu dizabilități, în funcție de gradul acordat, pensiile vor
„Ne bucurăm că, după un timp îndelungat, ASCOR Chișinău își va relua activitatea. E deosebit de important ca tinerii ortodocși de pretutindeni să aibă un loc în care să-și cultive
Primăria Chișinău a luat decizia de a achiziționa un lot de 43 de troleibuze, din Riga, Letonia. Troleibuzele, scoase la licitație de către Întreprinderea de transport public „Rigas Satiksme”, sunt
Mai mulți agricultori acuză intimidări și abuzuri din partea polițiștilor. Aceștia au protestat astăzi în fața Comisariatului de Poliție din Hâncești și au cerut anularea amenzilor care le-au primit în
Asistenți personali din Chișinău vor primi o plată în sumă fixă de 5000 de lei în luna martie, din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare
Fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a fost pus sub învinuire în dosarul penal privind atacul de pe Aeroportul Internațional Chișinău din 30 iunie 2023, soldat cu moartea
Din august 2024, numărul statelor de personal în școli va fi în conformitate cu numărul de elevi pe care îi are instituția respectivă. Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret
Un copil de 15 ani a decedat, iar un alt minor a ajuns în stare gravă la spital după ce căruța, în care se aflau cei doi, a fost lovită
Bărbatul care a atacat cu cocktailuri Molotov Ambasada Rusiei la Chișinău a fost reținut pentru 72 ore. Informația a fost confirmată pentru ZIUA de către purtătorul de cuvânt al IGP, Diana
Creștinii ortodocși intră, de luni, 18 martie, în Postul Paștelui, cel mai lung post din timpul anului bisericesc. Acesta reprezintă o călătorie duhovnicească de șapte săptămâni, răstimp liturgic care îndeamnă
Grădinițele vor putea organiza alimentația copiilor prin sistemul catering. Este vorba despre instituțiile de educație timpurie fără bloc alimentar propriu sau care au dificultăți la prepararea bucatelor. Un proiect de
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei lansează, pentru al 15-lea an consecutiv, proiectul de solidaritate socială „Masa Bucuriei”. Acțiunea presupune colectarea de produse alimentare pentru oamenii nevoiași. Persoanele care vor
Un depozit al unui magazin de electrocasnice a luat foc în această după-amiază. Potrivit IGSU, flăcările au cuprins o suprafață de 800 de metri pătrați. La faţa locului au fost
Primăria din localitatea Răuțel, raionul Fălești, a anunțat că Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate va trece sub oblăduirea canonică a Mitropoliei Basarabiei. Motivul acestei decizii a fost solidaritatea cu
Poliția solicită modificarea legislației, astfel încât cartelele pentru telefon, de tip PrePay, adică fără abonament, să poată fi vândute doar la prezentarea unui act de identitate. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu,
În situațiile de constatare amiabilă, fotografiile sau imaginile video de la locul accidentului rutier trebuie să arate panorama generală a impactului, plăcile cu numerele de înmatriculare și părțile avariate ale
Tânărul care a mușcat un polițist de ureche vara trecută, după ce a fost prins beat la volan, a fost condamnat la 12 ani și jumătate de închisoare, transmite IPN.
Insistența Procuraturii Anticorupție de a intra în posesia unei clădiri care aparține Universității „Ion Creangă” a provocat controverse până și în interiorul instituției. În timp ce Veronica Dragalin spune că
Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție, după ce a fost acuzată că vrea să preia abuziv o clădire a Universității „Ion Creangă”. Aceasta confirmă că face demersuri în acest
Profesia de bucătar și bucătar șef este una dintre cele mai vechi și respectate în industria ospitalității, dar și una dintre cele mai solicitate în Moldova în 2024. Cu toate
Copiii care vor merge la o altă școală decât cea din localitatea de domiciliu și care se află la o distanță mai mare de 2 km vor fi asigurați cu
Din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6%. Un amendament în acest sens a fost avizat de către Guvern. Acest coeficient va fi aplicat părții pensiei care nu depășește
Legea va impune un termen limită pentru rezolvarea cererilor de asigurare. Mai exact, societățile de asigurare vor fi obligate să soluționeze cererile complete în termen de maxim 3 zile lucrătoare
Inspectoratul Social de Stat a constatat abuz de putere la modificarea contractelor de muncă cu asistenții personali din Chișinău. În urma controalelor efectuate de instituțies-a depistat că aceste contracte au
La mai bine de trei luni de la decesul celor două persoane blocate în nămeți la Coșcalia, în așteptarea salvatorilor, examinarea cauzei penale se află abia la o etapă incipientă.
Militarii Armatei Naționale participă, în perioada 4 −15 martie curent, la exercițiul multinațional „Justice Eagle 2024”, desfăşurat în România. Scopul exercițiului este dezvoltarea capabilităților și creşterea interoperabilităţii între contingentele statelor
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova a interzis intrarea în țară a unui cetățean rus, fost mercenar al grupului Wagner. Autoritățile au acționat rapid și l-au identificat pe individ, beneficiind
Un bărbat din Italia a fost condamnat la 15 ani și jumătate de închisoare pentru că a abuzat, în anii 2009-2011, șase copii din nordul Moldovei. De asemenea, a fost
Armata Națională va desfășura în perioada lunilor martie, mai, iunie și iulie exerciții anuale cu rezerviștii Forțelor Armate. Durata exercițiilor va fi de cinci zile. În cadrul acestora se vor
Curtea Costițuțională a pus punct la subiectul de legat de limba română în Constituție. Magistrații au respins sesizarea deputaților socialiști și comuniști, care au contestat dreptul Parlamentului de a înlocui
Starețul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Cosăuți, Soroca, arhimandritul Ieronim, înjunghiat duminică a fost operat de o echipă de medici de la Chișinău, iar starea acestuia este în continuare gravă,