Cazurile penale privind drogurile, în creștere accelerată. Aproximativ 1.000 de dosare în doar șapte luni

Numărul cauzelor penale privind traficul și circulația ilegală a drogurilor este în creștere puternică. În perioada ianuarie – iulie a acestui an au fost înregistrate 987 de cauze penale, aproape cât pe parcursul întregului an 2023, când poliția a înregistrat 994 de astfel de dosare. Totodată, numărul cauzelor contravenționale a depășit deja cu mult nivelul înregistrat în anii precedenți.

Potrivit datelor prezentate de Inspectoratul General al Poliției, în 2024 au fost înregistrate 1.075 de cauze penale privind drogurile, iar în 2025 numărul acestora a ajuns la 1.375. În primele șapte luni ale acestui an, poliția a ajuns deja la 987 de cauze.

Astfel, în doar șapte luni, numărul dosarelor penale se apropie de cel înregistrat în întregul an 2023 și reprezintă peste 70% din nivelul consemnat pe tot parcursul anului trecut. Potrivit IGP, în raport cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea este de peste 25%.

O evoluție și mai accentuată se atestă în cazul cauzelor contravenționale. Dacă în 2023 au fost înregistrate 3.397 de astfel de cazuri, iar în 2024 – 4.317, în 2025 numărul lor a ajuns la 5.706. În primele șapte luni ale anului 2026, poliția a documentat deja 6.522 de cazuri contravenționale, cu 816 mai multe decât pe tot parcursul anului trecut.

Datele IGP mai arată că, în primele șapte luni ale acestui an, în cauzele privind drogurile au fost implicați 527 de bărbați, 41 de femei și 29 de minori. Printre persoanele cercetate se numără și 16 cetățeni străini.

Amintim că din 28 august, în Republica Moldova au intrat în vigoare modificări ale legislației privind drogurile. Noile prevederi înăspresc sancțiunile pentru traficul și comercializarea substanțelor narcotice și introduc pedepse mai dure pentru promovarea și distribuirea drogurilor pe internet.

De asemenea, legislația prevede sancțiuni mai severe pentru implicarea minorilor în consumul sau activitățile legate de droguri și extinde cadrul legal pentru noi tipuri de droguri sintetice, etnobotanice, substituenți și precursori.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...