
Un motociclist de 29 de ani, care nu deține carnet auto corespunzător, a încercat să fugă de un inspector INSP. Tânărul a ignorat somația polițistului de a se opri, iar în timpul urmăririi a căzut cu motocicleta, fiind ulterior imobilizat de inspector.
Cazul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 18:00, pe o stradă din sectorul Râșcani al Capitalei. Poliția a fost sesizată că un motociclist se deplasează haotic. Un inspector pe motocicletă i-a solicitat să oprească, fiind activate semnalele luminoase și sonore. Motociclistul nu s-a conformat însă și și-a continuat deplasarea.
„Având în vedere riscul creat pentru ceilalți participanți la trafic, polițiștii au intervenit pentru stoparea motocicletei. În timpul urmăririi, conducătorul a pierdut controlul asupra vehiculului și a căzut, fiind ulterior imobilizat de polițiști. Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Preliminar, în urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru categoria corespunzătoare mijlocului de transport”, scrie IGP.
Potrivit Poliției, tânărul nu este la prima abatere. Bărbatul a fost documentat recent în alte două cazuri pentru conducerea fără carnet auto, precum și pentru alte încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.
Motocicleta a fost ridicată și transportată la parcarea specială. Circumstanțele exacte ale cazului urmează să fie stabilite.
Poliția reamintește că semnalele și indicațiile inspectorilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu trebuie respectate, iar refuzul de a opri și continuarea deplasării pot crea situații de risc pentru toți participanții la trafic.