Cea mai puternică erupție de pe suprafața Soarelui, din ultimii șapte ani, a fost declanșată marți, a anunțat Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA). Erupția de categoria X8,7 este mult mai puternică decât cea de X2,2 care a erupt săptămâna trecută și care a provocat spectaculoase manifestări ale aurorei boreale în cea mai mare parte a emisferei nordice.
Erupțiile solare sunt împărțite în cinci clase în funcție de puterea emisiei de raze X – A, B, C, M și X. Acestea nu pot trece prin atmosfera Pământului pentru a afecta în mod direct oamenii, dar atunci când sunt suficient de intense, pot perturba atmosfera și pot perturba semnalele GPS și de comunicații.
Cu toate acestea, potrivit specialiștilor, în timp ce ultima erupție și cea de la sfârșitul săptămânii trecute au provenit de la același grup de pete solare, este posibil ca elementele de particule solare (CME) extrem de energetice de la ultima erupție să nu aibă impact asupra Pământului și să nu provoace aurore.
„Regiunea 3664 a produs încă o erupție de raze X, în timp ce se deplasează dincolo de membrul solar vestic!!! De data aceasta, a fost o erupție X8.7, cea mai mare din acest ciclu solar! Datorită locației sale, orice CME asociată cu această erupție nu va avea probabil niciun impact geomagnetic asupra Pământului”, a precizat NOAA, potrivit The Independent.
Erupțiile solare de săptămâna trecută au dus la spectacole de aurore boreale, au provocat pene de curent temporare, au perturbat sateliții și chiar au dus la redirecționarea unor zboruri în emisfera nordică.
Șeful SpaceX, Elon Musk, a declarat că sateliții săi de internet Starlink au fost „sub o mare presiune” din cauza perturbațiilor câmpului magnetic de pe Pământ cauzate de furtuna solară.