CEC a obligat un partid să-și scoată corturile și să înlăture materialele publicitate neconforme din spațiul public 

Partidul „Renaștere” distribuie materiale publicitate ilegal, anunță Comisia Electorală Centrală, care a analizat mai multe sesizări depuse de subdiviziunile Inspectoratului General al Poliției cu privire la acuzații de acțiuni ilicite ale formațiunii.

În cadrul ședinței CEC, s-a constatat că, în luna iulie, Partidul „Renaștere” a amplasat corturi în mai multe localități, unde au fost distribuite pliante informative. Sesizările făcute la poliției arată că în aceste corturi reprezentanții partidului colectau semnături pentru o acțiune menită să declare neconstituțional și nepopular un alt partid.

Într-un comunicat de presă al CEC se arată că pliantele nu conțin elementele de identificare cerute de Legea nr. 62/2022 cu privire la publicitate, iar formațiunea politică a fost obligată să înlăture aceste materiale publicitare din spațiul public în termen de 3 zile de la adoptarea hotărârii CEC.

Partidul „Renaștere” a reacționat la comunicatul CEC într-o postare pe Facebook, în care anunță că în pofida decizie autorităților, continuă procesul de colectare a semnăturilor. 

„Colectarea semnăturilor pentru scoaterea în afara legii a PAS continuă. În pofida încercărilor autorităților de a perturba procesul prin confiscarea corturilor, activiștii Partidului „Renaștere” au mers la oameni cu foi de semnături”, a declarat reprezentații  formațiunii pe Facebook.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram