CEC anunță că referendumul privind aderarea R. Moldova la UE, propus de Maia Sandu, nu poate fi organizat în aceeași zi cu alte alegeri

Referendumul Republican privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, propus de președintele Maia Sandu, nu poate fi organizat în aceeași zi cu alte alegeri, susține secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandru Berlinschi. Într-un comentariu pentru Radio Moldova, Berlinschi a precizat că  referendumul nu poate fi organizat cu 60 de zile înainte sau cu 60 de zile după alt exercițiu electoral.

Berlinschi a mai spus că autoritatea electorală centrală va începe procesul de organizare a referendumului după ce Parlamentul va adopta o hotărâre privind stabilirea datei acestui scrutin. 

„Data Referendumului republican se stabilește printr-o hotărâre a Parlamentului care nu poate avea loc mai devreme decât 60 de zile de la data adoptării hotărârii Parlamentului. Referendumul republican nu poate avea loc în ziua alegerilor parlamentare, prezidențiale sau a celor locale generale, nici cu 60 de zile înainte sau cu 60 de zile după ziua desfășurării alegerilor”, a menționat Alexandru Berlinschi.

Amintim că președintele Maia Sandu a anunțat, în data de 24 decembrie, că va candida la alegerile prezidențiale din toamna anului viitor. Tot atunci a cerut Parlamentului să inițieze procedurile prind organizarea unui referedum în cadrul căruia cetățenii să se expună dacă vor sau nu ca R.Moldova să adere la Uniunea Europeană. Maia Sandu a făcut anunțul la trei ani de la preluarea mandatului de șef al statului.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...