
Votul prin corespondență ar putea deveni permanent, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct. Totodată, bașcanul Găgăuziei, membrii comitetului executiv din regiune și șefii subdiviziunilor acestuia își vor suspenda activitatea odată cu începerea campaniei electorale. Propunerile se regăsesc într-un pachet de modificări la Codul electoral și la legislația conexă, aprobat de Comisia Electorală Centrală în cadrul ședinței din 4 iunie.
Una dintre cele mai importante modificări vizează introducerea în Codul electoral a unui nou capitol, intitulat „Metode alternative de vot”, care reglementează, inclusiv, votul prin corespondență. Potrivit CEC, modificările au fost elaborate în urma analizei ultimelor trei scrutine desfășurate în Republica Moldova și a consultărilor cu autorități publice, partide politice, organizații ale societății civile și parteneri de dezvoltare. În procesul de consultare au fost examinate circa 250 de propuneri, dintre care 57 au fost acceptate, iar opt au fost acceptate parțial, transmite IPN.
Un alt set de propuneri se referă la organizarea alegerilor regionale și la activitatea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei. Potrivit proiectului, instituția ar urma să fie formată din nouă membri, dintre care trei desemnați de Adunarea Populară a Găgăuziei, trei de Comitetul Executiv și trei de Judecătoria Comrat. Un alt set de modificări se referă la reglementarea organizării alegerilor regionale și a activității Consiliului Electoral Central al Găgăuziei. Propunerile prevăd asigurarea activității permanente a acestei autorități prin funcțiile de președinte și vicepreședinte, finanțate din bugetul autonomiei, precum și instituirea unor norme clare privind desemnarea și înlocuirea membrilor în cazul expirării mandatului sau vacanței funcției.
Totodată, pentru a limita utilizarea resurselor administrative în scop electoral, CEC propune obligarea autorităților administrației publice centrale să asigure acces egal concurenților electorali la spații pentru întâlniri cu alegătorii, prin identificarea și aprobarea unui număr minim de localuri disponibile în afara orelor de program. Modificările vizează și finanțarea grupurilor de inițiativă, a partidelor politice și a campaniilor electorale, inclusiv prin reglementarea activităților de voluntariat și consolidarea mecanismelor de supraveghere și control financiar.
Totodată, în cazul referendumurilor, CEC propune ca înregistrarea alegătorilor la domiciliu sau la reședința temporară să fie efectuată cu cel puțin trei luni înainte de data desfășurării scrutinului.
Hotărârea Comisiei Electorale Centrale urmează să fie transmisă Guvernului și Parlamentului pentru examinarea oportunității modificării legislației electorale și a actelor normative conexe.