
Comisia Electorală Centrală a aprobat bugetul instituției pentru 2026 în valoare de peste 151 de milioane de lei. Cea mai mare sumă, de peste 66 de milioane, este destinată finanțării partidelor, iar pentru funcționarea CEC sunt prevăzute peste 48 de milioane de lei.
Proiectul bugetului prevede și alocații pentru activitatea consiliilor electorale, puțin peste 15 milioane, și pentru Centrul de instruire continuă – 5 milioane de lei, transmite IPN.
Pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi din anul viitor sunt planificate cheltuieli de peste 13 milioane de lei. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a precizat că suma acoperă scrutinele deja stabilite în câteva localități. Chiar dacă în anexă se indică că sunt prevăzute cheltuieli pentru primăvara și toamna anului 2026, vicepreședintele Comisiei a punctat că nu se știe dacă CEC va organiza toamna alegeri locale noi. Totodată el a atras atenția că nu sunt preconizate cheltuieli pentru eventuale alegeri în Găgăuzia.
Bugetul include și 400 de mii de lei pentru implementarea parțială a votului prin corespondență. Potrivit lui Pavel Postica, această alocare are caracter de testare și mentenanță a sistemului. El precizează că la această etapă, procesul este considerat a fi un exercițiu util. În funcție de raportul Comisiei și de decizia Parlamentului, resursele vor putea fi ajustate sau redistribuite.