Cel puțin doi morți în urma unui atac masiv cu rachete și drone rusești asupra Kievului

Un atac de amploare al armatei ruse a lovit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, capitala Ucrainei, provocând cel puțin doi morți și 13 răniți, între care un copil, a anunțat primarul Vitali Kliciko. Cinci sectoare ale orașului au fost afectate, cele mai grave distrugeri fiind raportate în Șevcenko și Solomeanka.

În cartierul Șevcenko, o rachetă a lovit un bloc cu 14 etaje, declanșând un incendiu violent care a cuprins apartamentele de la nivelurile patru și cinci. Flăcările s-au extins rapid, iar pompierii au lucrat ore întregi pentru a-i salva pe locatarii blocați în interior.

În Solomeanka, lovitura cu drone a provocat un incendiu puternic și a avariat serios fațada unui bloc de 25 de etaje. Fragmente ale dronelor au căzut și pe acoperișul unui bloc învecinat, cu 17 etaje, unde locuitorii au fost evacuați preventiv. Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la etajele superioare.

Pe lângă aceste două zone, atacurile au lovit și raioanele Dnipro, Sviatoșino și Darniţa, unde resturile dronelor au provocat incendii și avarii la mai multe clădiri rezidențiale. Toate focarele au fost lichidate, dar echipele de intervenție continuă verificările în imobilele afectate.

O parte importantă a infrastructurii energetice a capitalei a fost avariată. Partea de vest a Kievului a rămas fără curent, iar orașul Fastiv, din regiunea Kiev, a fost complet deconectat. Autoritățile avertizează că bilanțul victimelor ar putea crește pe măsură ce operațiunile de salvare continuă.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...