Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american, Marco Rubio, despre decizia Moscovei de a lansa lovituri asupra unor obiective din Kiev asociate armatei
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american, Marco Rubio, despre decizia Moscovei de a lansa lovituri asupra unor obiective din Kiev asociate armatei
Cel puțin trei persoane au murit în urma atacului masiv lansat de forțele ruse asupra Kiev în noaptea de 13 spre 14 mai, după ce salvatorii au recuperat încă un
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Kiev, unde are programate discuții cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în contextul împlinirii a 40 de ani de la dezastrul nuclear
Șeful poliției de patrulare din Ucraina, Evghen Jukov, și-a anunțat demisia în urma scandalului provocat de imaginile în care doi polițiști părăsesc locul atacului armat din capitală, în timp ce
Rusia a lansat în noaptea de 16 aprilie unul dintre cele mai ample atacuri aeriene din ultimele luni asupra Ucrainei, vizând simultan mai multe orașe mari și provocând victime civile,
Cursa de tren Kiev – Chișinău va fi prelungită până la stația Revaca, de lângă Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Anunțul a fost făcut de Căile Ferate Ucrainene, care precizează
Un nou atac dur a avut loc asupra infrastructurii energetice din Kiev. Autoritățile au raportat că în urma bombardamentelor au murit patru persoane, iar alte 15 au fost rănite. Loviturile
Autoritățile de la Kiev anunță mobilizări și verificări ample în zona Nistrului, inclusiv la Odesa, în urma poluării masive cu uleiuri tehnice și combustibili provocată de atacurile asupra Hidrocentralei de
Ministerul Agriculturii precizează, printr-un comunicat, că nu a recepționat nicio notificare oficială din partea autorităților ucrainene privind eventuale restricții asupra importului de vinuri din Republica Moldova. Reacția vine după ce presa de
Dezvoltarea infrastructurii rutiere și a celei din vămile moldo-ucrainene și consolidarea conexiunilor feroviare au fost câteva din subiectele discutate, la Kiev, între liderul ucrainean Volodimir Zelenski și premierul Alexandru Munteanu,
Prim-ministrul Alexandru Munteanu organizează azi prima sa vizită oficială în Ucraina. Oficialul a plecat cu trenul la Kiev, fiind însoțit de ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, de cel al Energiei, Dorin
Un nou atac asupra capitalei Ucrainei a lăsat fără încălzire 5.635 de blocuri de locuințe, a anunțat primarul Kievului, Vitalii Kliciko. Potrivit acestuia, aproape 80% dintre imobilele afectate sunt clădiri
Autoritățile orașului Kiev au anunțat că de luni, 19 ianuarie, școlile din capitala Ucrainei intră într-o vacanță forțată până în 1 februarie. Procesul educațional a fost suspendat din cauza distrugerilor
Ucraina nu mai are nicio centrală electrică care să nu fi fost lovită de atacurile rusești, a declarat ministrul Energiei, Denis Șmigal, într-o intervenție în Rada Supremă. Potrivit oficialului, pe
În Ucraina a fost instituit regimul de stare de urgență în sectorul energetic, iar la Kiev, unde alimentarea cu energie electrică este întreruptă deja a doua zi consecutiv, va fi
Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că în capitala Ucrainei se înregistrează cea mai dificilă situație privind furnizarea de căldură și electricitate de la începutul invaziei ruse pe scară largă.
Fostul prim-ministru al Ucrainei, Iulia Timoșenko, a fost informat miercuri dimineață că este vizat într-un dosar penal ce vizează presupusa mituirea a unor deputați din Rada Supremă. Lidera partidului „Batkivșcina”
Rusia a lovit din nou, pentru a doua oară în ultimele patru zile, sistemul energetic al Ucrainei, într-un atac masiv care a vizat infrastructura critică din mai multe regiuni ale
Armata rusă a atacat în cursul nopții un spital din Kiev, unde funcționa un staționar cu pacienți internați. În urma bombardamentului, bolnavii au fost evacuați de urgență. Atacul s-a soldat
Mai multe zone rezidențiale din Kiev au fost țintele unui nou atac cu drone și rachete. Cinci persoane au fost rănite, patru fiind internate în spital. Administrația Capitalei anunță că
Un atac de amploare al armatei ruse a lovit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, capitala Ucrainei, provocând cel puțin doi morți și 13 răniți, între care un copil, a
Cel puțin trei persoane au murit și alte 29 au fost rănite, inclusiv șapte copii, în urma unui atac nocturn cu drone lansat de forțele ruse asupra capitalei Ucrainei, a
În dimineața de sâmbătă, forțele ruse au lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Kievului. În oraș s-a auzit o serie de explozii puternice, în urma cărora au izbucnit
Șapte persoane au fost rănite în urma atacului cu drone lansat de armata rusă în noaptea de miercuri spre joi asupra capitalei ucrainene, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de
Un nou atac aerian rusesc a lovit capitala Ucrainei în dimineața zilei de 27 septembrie, provocând cel puțin patru decese, zeci de răniți și distrugeri semnificative. Atacul a început în
Noaptea trecută, Rusia a lansat sute de drone de atac și rachete asupra mai multor orașe din Ucraina, inclusiv asupra capitalei Kiev, unde clădiri rezidențiale au fost lovite direct, au
În ciuda decretării zilei de 1 august drept zi de doliu în capitala Ucrainei, un club de noapte din Kiev a organizat o petrecere, provocând un val de indignare publică.
Numărul victimelor în urma atacului rusesc din noaptea de 31 iulie asupra Kievului a crescut la 27, potrivit autorităților ucrainene. Printre persoanele decedate se află și trei copii, inclusiv un
Cel puțin opt persoane, inclusiv un copil, au fost ucise, iar peste 120 au fost rănite în urma atacurilor masive lansate de Rusia asupra Kievului, a anunțat șeful administrației militare
Capitala Ucrainei a fost lovită în noaptea de 30 spre 31 iulie de un atac devastator cu drone și rachete lansate de Rusia. Potrivit autorităților locale, șase persoane și-au pierdut
Zeci de protestatari s-au adunat duminică în centrul orașelor Kiev și Lvov pentru a denunța o decizie a Parlamentului ucrainean privind desființarea independenței a două instituții-cheie în lupta împotriva corupției:
Rusia a lansat un atac aerian de proporții fără precedent asupra Ucrainei, după ce președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, au purtat o nouă convorbire
În noaptea de 23 iunie, armata rusă a lansat un atac masiv asupra Kievului și regiunii adiacente, utilizând drone kamikaze și rachete balistice. Capitala Ucrainei a fost lovită în șase
Un atac aerian de amploare desfășurat de Rusia în noaptea de 17 iunie a zguduit capitala Ucrainei, Kiev, provocând moartea a 23 de persoane și rănirea a cel puțin 134
Capitala Ucrainei a fost ținta unui atac combinat cu rachete și drone în noaptea de luni spre marți, soldat cu cel puțin 14 morți și 44 de răniți, potrivit autorităților
Rusia a lansat în noaptea de 9 spre 10 iunie un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, utilizând zeci de drone Shahed și rachete balistice. Autoritățile ucrainene anunță că
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat dur atacurile Rusie asupra Ucrainei din această noapte, subliniind că toate regiunile afectate – de la Odesa și Vinița până la Kiev și Harkov
Rusia a lansat în noaptea trecută unul dintre cele mai intense atacuri aeriene combinate asupra capitalei Ucrainei, vizând în principal orașul Kiev. Potrivit autorităților ucrainene, au fost lansate atât rachete
Rusia a lansat, în această noapte, un atac cu rachete și drone asupra capitalei Ucrainei, Kiev, soldat cu doi morți și opt răniți, printre care patru copii, potrivit autorităților ucrainene.
În noaptea de miercuri spre joi, Rusia a lansat un atac combinat cu rachete de croazieră, rachete balistice și drone kamikaze asupra Ucrainei, vizând în special capitala Kiev. Potrivit datelor
Ofițerii de contraspionaj ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) l-au reținut pe un funcționar din cadrul Agenției Spațiale de la Kiev, care oferea informații secrete Moscovei. Este vorba de
Contrucția podului rutier peste Nistru de la frontiera moldo-ucraineană, care va face legătura între satul Cosăuți și orașul Iampol din Ucraina, intră într-o nouă etapă. În curând, ucrainenii urmează să
Rada Supremă a Ucrainei a anulat ședința programată pentru 22 noiembrie, iar deputații au fost trecuți la regim online de muncă. Informația a fost transmisă de RBK-Ucraina și Ukrainska Pravda,
Ministerul de Externe de la Chișinău nu se grăbește să închidă temporar Ambasada R. Moldova la Kiev, după ce o serie de state, inclusiv SUA, au luat decizia de a
Capitala Ucrainei și regiunea Kiev au fost ținta unui atac combinat cu rachete de croazieră, rachete balistice și drone, în aceată dimineață, anunță autorităție ucrainene. Potrivit primarului capitalei ucrainene, Vitali
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, Josep Borrell, a ajuns, în această dimineață, la Kiev pentru a cincea oară de la începutul invaziei rusești pe scară largă. Aceasta
Pentru prima dată de la începutul lunii octombrie, forțele ruse au lansat un atac cu rachete asupra Kievului în noaptea de 8 noiembrie, însoțit de un atac masiv cu drone
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Ucrainei, vizând mai multe orașe, inclusiv capitala Kiev și Odesa. În Kiev, atacul a provocat daune semnificative în mai multe cartiere, iar
Ministerul român al Apărării a anunțat că duminică seara au fost detectate grupuri de drone rusești deasupra Mării Negre, îndreptându-se către spațiul aerian al Ucrainei, aproape de granița cu România.
Un atac aerian rusesc asupra Kievului a provocat daune semnificative clădirilor, drumurilor și mai multor linii electrice din oraș, a anunțat administrația militară a capitalei ucrainene duminică dimineața. Potrivit autorităților
Centrele Teritoriale de Recrutare au desfășurat razii masive în marile orașe din Ucraina, vizând restaurante, baruri și cluburi de noapte, în încercarea de a identifica persoanele care evită recrutarea. Acțiuni
Un atac în mai multe valuri cu drone a fost lansat de Rusia în noaptea de duminică spre luni asupra Kievului. Atacul a durat peste cinci ore și este al
Autoritățile din Kiev au emis, vineri, un avertisment privind „deteriorarea bruscă și temporară” a calității aerului din capitala Ucrainei, din cauza acumulării de substanțe nocive. Cauza principală a acestei poluări
La Kiev are loc, astăzi, al patrulea summit al Platformei Crimeea, înființată de autoritățile ucrainene în decembrie 2020. La reuniunea, găzduită de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, participă și
Fragmente ale unei drone rusești „Shahed” au fost găsite în această dimineață lângă clădirea Radei Supreme, potrivit informațiilor furnizate de deputatul Max Bujanski. Biroul de presă al parlamentului ucrainean a
Administrația militară a orașului Kiev a raportat că în această noapte a avut loc cel mai amplu atac cu drone asupra capitalei ucrainene de la începutul războiului, forțele de apărare
Vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, aflată într-o vizită de lucru la Kiev, a marcat, alături de colegi ucraineni, Ziua Statalității Ucrainei. Demnitarul, însoțit de angajați ai Ambasadei R. Moldova
Ziua de marți a fost declarată zi de doliu la Kiev pentru victimele atacului rusesc din dimineața zilei de 8 iulie. Câteva zeci de rachete au fost lansate luni spre
Cel puțin 10 oameni au murit și peste 30 au fost răniți în Krivoi Rog în urma atacurilor cu rachete asupra Ucrainei din această dimineață. Atacurile au vizat mai multe
Rusia a lansat un atac cu rachete aeriene asupra Ucrainei în dimineața zilei de 8 iulie. Cele mai multe explozii au fost auzite în capitala țării, la Kiev. Preliminar cel
Unul dintre cei doi suspecți într-o tentativă de asasinare a activistului și jurnalistului de opoziție kazah Aidos Sadîkov în Ucraina, Altai Jakanbaev, a fost reținut în Kazahstan după ce s-a
Autoritățile separatiste de la Tiraspol evită să se poziționeze în vreun fel pe subiectul războiului din Ucraina și fac acrobații între Chișinău, Kiev și Tiraspol. Opinia aparține vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg
Un nou atac masiv asupra Kievului, de această dată cu rachete hipersonice, a avut loc luni dimineață. În urma acestor bombardamente, o clădire a fost complet distrusă. Potrivit unor analize
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat joi un apel către Occident să dea dovadă de „voinţă politică” pentru a-i ajuta ţara să facă faţă agresiunii Rusiei, livrând mai multe sisteme
Ucraina a doborât toate cele 31 de drone și rachete lansate de Rusia peste noapte, pe 21 martie, au declarat Forțele Aeriene în actualizarea de dimineață. Autoritățile militare ucrainene au
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit astăzi, 24 februarie, într-o în vizită la Kiev, în ziua în care se împlinesc doi ani de la declanșarea războiului în
Exploziile au zguduit cerul deasupra capitalei ucrainene în dimineața zilei de 7 februarie, pe fondul celui mai recent atac cu rachete în masă al Rusiei, potrivit jurnaliștilor de la Kyivindependent.
Un bloc de locuințe din Kiev a fost lovit joi seară de o dronă explozivă în cursul unui nou atac nocturn rusesc, au informat autoritățile ucrainene, raportând cel puțin un
Armata Rusiei a efectuat, azi-noapte, cel mai mare atac aerian de până acum asupra Kievului, folosind drone kamikaze iraniene Shahed, în urma căruia cinci persoane au fost rănite. Nu mai
Fostul premier britanic, David Cameron, întreprinde prima sa vizită în străinătate în calitate ministru de Externe, la Kiev. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe canalul său
Statuia de bronz a poetului rus Aleksandr Pușkin din Kiev, ridicată în 1962, a fost demontată. Acțiunea a avut loc la doar câteva zile după ce autoritățile ucrainene au exclus
Miniştrii Afacerilor Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene au venit luni la Kiev, pentru o „reuniune istorică” menită să traseze liniile unei „susţineri durabile” pentru Ucraina, confruntată cu invazia
Armata rusească a lansat în noaptea de marţi spre miercuri atacuri cu rachete şi asupra Kievului. Toate țintele au fost distruse de forțele de apărare aeriană, însă fragmentele de rachetă
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, are nevoie de teritorii noi, nu de ucraineni, iar obiectivul Rusiei în atacurile asupra Kievului, dar și în ceea ce privește Ucraina în general, este să
Premierul Dorin Recean, aflat într-o vizită oficială la Kiev, pentru a participa la lucrările celui de-al treilea Summit „Platformea Crimeea”, a avut o întrevedere cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Oficialii
Premierul Dorin Recean, împreună cu miniștrii Andrei Spînu, Victor Parlicov și Vladimir Bolea vor efectua o vizită de lucru la Kiev. Deplasarea este programată pentru data de 22-24 august 2023.
Un caz mai puțin obișnuit s-a produs astăzi în capitala Ucrainei, Kiev. Fostul deputat al Radei Supreme, Taras Cernovil a fost murdărit cu o substanță verde, asemănătoare soluției „verde de
Cel puțin 13 oameni au fost răniți, iar unul a murit, în urma atacurilor armatei ruse asupra capitalei Ucrainei și asupra regiunii Kiev, din această noapte. În capitală au fost
Ucraina a anunţat că a respins în noaptea de sâmbătă spre duminică „cel mai mare atac cu drone” asupra capitalei sale de la începutul invaziei ruse. Autorităţile militare ucrainene din
S-au trezit de la zgomotele înspăimântătoare și de la focul exploziilor rachetelor trimise de Rusia asupra Kievului. Ucrainenii au trăit o nouă noapte de groază, una dintre multele nopți grele
Forțele armate ruse au lansat asupra Ucrainei un nou atac masiv cu rachete. În total, au fost lansate 18 rachete și cel puțin nouă drone. Toate au fost doborâte, anunță
De la începutul invaziei ruse în Ucraina, alerta antiaeriană din capitala Kiev s-a declanșat de 740 de ori și a durat în total 851 de ore și 38 de minute,
Forțele armate rusești au reluat atacurile cu rachete și drone asupra Ucrainei, iar țintele au fost din nou Odesa și capitala Ucrainei. Cel puțin cinci civili au fost răniți la
Autoritățile de la Kiev consideră nemotivată intenția Moldovei de a interzice importul cerealelor și uleiului din Ucraina și susține că această decizie va provoca imediat toate importurile din Moldova din
O dronă de tipul „Bayraktar” TB2, care, cel mai probabil, a ieșit din funcțiune, a fost doborâtă de apărarea aeriană deasupra orașului Kiev. Cazul s-a produs aseară, iar în spațiul
Rusia a atacat Kievul și Odesa cel mai probabil cu rachete balistice și drone de producție iraniană, în această noapte. Niciuna dintre ele nu a provocat daune majore, iar până
Autoritățile de la Kiev evită să le prezinte detalii partenerilor occidentali, despre viitoarea ofensivă militară, din cauza scurgerilor masive de informații din luna aprilie, scrie presa americană. Mai mult, liderul
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mers astăzi la Kiev, Ucraina, în prima sa deplasare oficială în țara vecină de la începutul invaziei rusești. Vizita fulger la Kiev este
Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a ajuns în această dimineață în capitala Ucrainei, Kiev, într-o vizită neanunțată, potrivit unian.net. Deocamdată nu se cunoaște scopul vizitei și nici cu
Se împlinește un an de când primele echipe de jurnaliști ajungeau în regiunile din jurul Kievului eliberate de armata ucraineană după alungarea rușilor, la o lună și jumătate de la
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află astăzi în Ucraina, unde participă la Summitul Bucha 2023, la invitația Președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Vizita nu a fost anunțată din timp, cel