
Bilanțul atacului masiv lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de miercuri spre joi a ajuns la 30 de morți, după ce salvatorii au recuperat încă 10 corpuri de sub dărâmăturile unui bloc cu nouă etaje din sectorul Darnița.
Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, operațiunea de căutare în clădirea distrusă s-a încheiat, însă la nivelul întregii capitale aproximativ 10 persoane sunt în continuare date dispărute, iar intervențiile de căutare și salvare continuă în alte zone afectate.
În urma bombardamentului, aproape 100 de persoane au fost rănite, multe dintre ele fiind internate în spitale. Zeci de clădiri și obiective din Kiev au fost avariate sau distruse.
Autoritățile ucrainene au declarat că, în timpul atacului, armata rusă a lansat asupra capitalei 570 de rachete și drone, printre care patru rachete hipersonice „Țirkon”, 24 de rachete balistice „Iskander” și 496 de drone de tip „Shahed”. Primarul Kievului a calificat bombardamentul drept cel mai amplu atac asupra capitalei ucrainene de la începutul războiului.
Tot în urma loviturilor, filiala ucraineană a Crucii Roșii a anunțat distrugerea unui depozit umanitar din Kiev, unde se aflau ajutoare și echipamente în valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro.