
Rusia a lovit din nou, pentru a doua oară în ultimele patru zile, sistemul energetic al Ucrainei, într-un atac masiv care a vizat infrastructura critică din mai multe regiuni ale țării. Potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Moscova a lansat în cursul nopții aproape 300 de drone de atac, majoritatea de tip Shahed, precum și 18 rachete balistice și 7 rachete de croazieră.
Loviturile au vizat opt regiuni, inclusiv Kiev, Dnipropetrovsk, Jitomir, Zaporojie, Odesa, Sumî, Harkov și Donețk. În condițiile unor temperaturi care au coborât până la –12 grade Celsius, sute de mii de locuitori din regiunea capitalei au rămas fără electricitate și încălzire. Autoritățile au activat generatoare de urgență, iar organizațiile umanitare au deschis puncte de încălzire.
În regiunea Harkov, patru persoane au murit după ce o rachetă a lovit un terminal poștal. Autoritățile ucrainene au acuzat Rusia de utilizarea tacticii așa-numitului „dublu atac”. După impactul inițial, dronele ar fi vizat pompierii și salvatorii sosiți la fața locului.
„Fără niciun sens militar, au lovit un obiectiv civil și au ucis oameni”, a declarat Zelenski, transmițând condoleanțe familiilor victimelor.
El a subliniat că situația din regiunea Kiev este deosebit de dificilă, cu câteva sute de mii de gospodării rămase fără curent electric.
Șeful statului ucrainean a avertizat că fiecare astfel de atac este „o lovitură împotriva vieții” și un nou argument pentru continuarea sprijinului internațional acordat Ucrainei.
„Rachetele pentru sistemele de apărare antiaeriană sunt necesare în fiecare zi, mai ales iarna. Lumea poate răspunde acestui terorism prin noi pachete de ajutor”, a spus Zelenski, exprimând speranța accelerării livrărilor convenite deja cu Statele Unite și Europa.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că, după bombardamentele recente, deficitul de electricitate în capitală s-a agravat, inclusiv pentru infrastructura critică. Aproximativ 500 de blocuri au rămas fără încălzire, iar echipele de intervenție lucrează non-stop pentru remedierea avariilor.
„După bombardamentele de astăzi, în capitală se înregistrează un deficit și mai mare de energie electrică, inclusiv pentru asigurarea funcționării infrastructurii critice. Energeticienii intervin, însă situația este extrem de dificilă”, a declarant Kliciko.