Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei! Au folosit o combinație din trei tipuri de rachete, printre care „Kinjal” și rachete balistice 

Forțele armate ruse au lansat asupra Ucrainei un nou atac masiv cu rachete. În total, au fost lansate 18 rachete și cel puțin nouă drone. Toate au fost doborâte, anunță forțele ucrainene, niciuna neatingându-și ținta.  „Cocktail”-ul de rachete a fost compus din șase rachete de tip ”Kinjal”, nouă de tip „Kalibr” și trei rachete balistice. Toate atacurile au vizat regiunea Kievului. 

Atacul a avut loc în plină noapte, în jurul orei 03:30. Rachetele au fost lansate atât de pe mare, cât și de pe uscat, din direcțiile nord, sud și est. Șase bombardiere MIG-31K au lansat rachetele „Kinjal”, rachetele „Kalibr” au fost lansate de pe navele de război din Marea Neagră, iar rachetele balistice au fost lansate de pe sistemul mobil „Iskander – M”. 

În același timp, Rusia a lansat și nouă drone „Shahed 136”, care au fost de asemenea doborâte. 

În urma interceptării rachetelor, mai multe bucăți au căzut la sol, provocând o serie de incendii. Victime nu au fost raportate, deocamdată. 

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram