CFM și CFR au semnat Memorandumul privind reluarea conexiunii feroviare de la Fălciu

Cala Ferată din Moldova (CFM) și Calea Ferată din România (CFR) au semnat un memorandum care prevede reluarea conexiunii feroviare pe la podul Fălciu. Pe acest pod nu s-a circulat din 1993, iar la etapa inițială, aici va fi reluat transportul de mărfuri, cu posibilitatea reluării ulterioare și a transportului de pasageri.

Potrivit ministrului infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea, redeschiderea acestui circuit feroviar va însemna ancorarea Republicii Moldova în circuitul feroviar nu doar al României, ci și al Uniunii Europene.

„Guvernul Republicii Moldova, prin Bugetul PLUS a alocat 10 milioane de lei CFM-ului pentru achiziția de traverse pentru reconstrucția celor aproximativ 4 km de cale ferată pe segmentul R. Moldova. Vom avea și linia ferată largă, și linia ferată cu ecartament european. În cel mai scurt timp, vom oferi agenților economici posibilitatea de a circula pe 3 poduri feroviare: Ungheni, Fălciu și Giurgiulești. În toate trei locații, ecartamentul european vine în R. Moldova pe un segment destul de lung”, a spus Bolea, citat de TVR Moldova. 

Secretarul de stat al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Irinel Ionel Scrioșteanu, declară că lucrările de pregătire a acestui pod au început deja.

„Nu s-a circulat pe acest pod zeci de ani, el trebuie pregătit pentru a se da în trafic. Avem mai multe treceri feroviare către R. Moldova pe car ele punem în valoare și dorim să le utilizăm pentru transportul de marfă, pentru că vizăm un transport masiv de marfă dinspre portul Constanța către Republica Moldova și invers”, a punctat Scrioșteanu. 

Cei doi oficiali au amintit și despre construcția celor cinci poduri peste Prut, invitând românii să participe, la 26 aprilie, la lansarea lucrărilor de construcție a primului pod, Ungheni-Ungheni.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...